La doar 23 de ani, Denis Rotopănescu gestionează Fresco Jugo, o afacere locală din județul Iași care produce sucuri naturale din fructe provenite de la cultivatori din zona Moldovei, cu o cifră de afaceri de circa 1 milion de lei în 2024.
Businessul Fresco Jugo s-a născut în 2017, cu un imbold de finanțare prin Start-up Nation, la inițiativa lui Eduard Prodan și susținut de frații săi. Proiectul a luat amploare în 2018, iar Denis s-a alăturat lor chiar din timpul școlii. Producția e bazată pe fructe locale, dar experimentează și cu sortimente terapeutice, precum aronia sau ghimbirul.
Combinația de exotic cu local pare că are succes, afacerea Fresco Jugo dublându-se ca valoare aproape față de cifra de 620.000 de lei atinsă în 2023.
Înainte de Fresco Jugo, antreprenorii fondatori au pus bazele unei firme de construcții.
„Eu am 23 de ani și până anul acesta am fost angajat în fabrică. Am trecut prin toate atribuțiile. Am stat și în producție, am făcut și livrarea de suc și am căutat clienți noi.
Din 2024, fondatorii au ales să se concentreze pe firma de construcții și mi-au predat mie activitatea Fresco Jugo. Acum sunt în corpul de conducere, alături de ei”, povestește Denis despre businessul de familie fondat de unchiul său Eduard Prodan, business pe care l-a preluat cu toate responsabilitățile unui adevărat om de afaceri.
De ce sucuri naturale? Reflectă în vreun fel vreo credință proprie, o orientare spre alimentație sănătoasă?
Răspunsul a fost în sucuri naturale, pentru că vedem tot mai multe chimicale pe piață în ultimul timp. Chiar din 2018–2019 am considerat că va fi un produs foarte apreciat, pentru că e sută la sută natural, nu are niciun fel de adaos, nici măcar coloranți, nici apă. E pur și simplu fruct presat și feedback-ul pe care l-am primit de la clienți și partener confirmă că decizia de atunci a fost una bună.
Vorbim de un brand – Fresco Jugo – și de un produs – suc natural –, dar acestea nu ar fi existat fără viziunea din spatele deciziei inițiale. Ne-am dorit să avem o contribuție concretă în viețile oamenilor și să facem asta printr-un produs de care să fim mândri. Și am reușit asta. Ba mai mult, îi ajutăm și pe producători să reducă risipa și rodul muncii lor să ajungă la cât mai mulți români.
Așa am ajuns ca în prezent să producem și să distribuim numeroase sortimente de suc. Inițial, am activat în zona Moldovei, dar cu fiecare etapă, cu fiecare sezon (care se desfășoară între septembrie și ianuarie–februarie), ne-am extins la nivel național. Și au venit cereri din diverse orașe ca să lucrăm împreună și să le furnizăm produsele noastre.
Poziționarea voastră în zona Iașiului este un avantaj, ca strategie de business?
Am pornit din comuna Lețcani, județul Iași, și pentru un astfel de business a fost și este o poziționare excelentă, dat fiind accesul la producători. Merele le luăm din regiune și ne este ușor cu transportul, iar prețul este suficient de bun pentru noi. Putem ține astfel legătura ușor și eficient cu furnizorii și este un beneficiu chiar și pentru ei, deoarece își pot valorifica foarte bine produsele și altfel, nu doar prin vânzarea fructelor. Astfel, se pot concentra pe ceea ce îi caracterizează: o calitate foarte bună a produselor.
Care au fost sumele investite în acest business și în ce s-a investit?
Businessul a început cu o investiție de 44.000 de euro prin Start-up Nation, bani accesați pentru utilaje noi. La această sumă s-au adăugat fonduri proprii, economii și împrumuturi la prieteni și familie. Momentul de început, și prima finanțare a ideii, arată că ce a contat mai mult a fost voința, nu experiența sau banii.
În prezent, operăm într-un spațiu închiriat, dar planificăm mutarea într-un sediu propriu pentru a susține extinderea. Avem în plan și accesarea unor fonduri europene ori creditare pentru utilaje noi. În momentul de față vindem circa 1.000 de sticle pe zi și producția e de aproximativ 1.500 de sticle pe zi. Cu noua fabrică am putea crește capacitatea la 4.000–5.000 de sticle pe zi și astfel ne putem planifica mai eficient extinderea vânzării și distribuției la nivel național.
Care e modelul vostru de business?
Suntem, în prezent, atât producător de sucuri naturale, cât și procesator pentru parteneri. De fapt, așa a și început businessul în 2018. A fost primul an de procesare, ceea ce a presupus că producătorii veneau cu fructele și plecau cu suc. După primul sezon de procesare, ne-am gândit că este loc și cerere pe piață pentru astfel de produse. Am creat astfel propriul brand de suc și am ieșit pe piață cu el în 2019.
Am avut un parteneriat cu Auchan Iași, dar în momentul în care a trebuit să furnizăm pentru toată România, a trebuit să renunțăm la contract ca să putem dezvolta și să avem un spațiu de producție mai mare. Avem, totodată, nevoie de o depozitare mai mare.
De bază în momentul de față este zona HoReCa. Restaurantele, băcăniile, cafenele, cofetăriile, pe ele încercăm să ne și bazăm. Un retailer ar fi un plus pentru firmă și am purtat negocieri pentru a identifica cel mai bun scenariu în care putem colabora.
Ne concentrăm pe construirea și consolidarea parteneriatelor în zona HoReCa și prospectăm intrarea în retail. Știm că este un produs care își face singur promovare, odată ce îl încearcă oamenii, și asta vrem să reușim. Deocamdată, resursele au fost direcționate către B2B.
Ce cantitate de fructe reușiți să procesați anual?
Pentru partenerii noștri care au nevoie de procesarea fructelor și legumelor, în sezoanele de până acum am avut de la 80 până la 220 de tone. Pentru ei este un real ajutor să aibă acces la un astfel de serviciu, deoarece sucul are o valabilitate mai mare decât fructele.
În ceea ce privește procesarea pentru noi, în 2023, am ajuns la aproximativ 160 de tone de fructe.
Sunteți în contact direct cu cei care au aceste livezi de fructe: care pulsul pieței? Care sunt nemulțumirile lor sau care sunt oportunitățile?
Pe de o parte, cei de la care cumpărăm mere ne-au spus că nu a fost o recoltă foarte bună din cauza ploilor. Merele nu sunt la fel de mari ca în alți ani și, dacă ar fi vândute în retail, ar fi problematic. Cumpărătorii le preferă pe cele care arată bine. Dar acest lucru nu ne afectează negativ, deoarece toate merele pot fi transformate în suc și valorificate astfel.
Ca producător ești mereu atent la condițiile meteo și niciun an nu seamănă cu altul. Tocmai de aceea ne bucurăm că îi putem ajuta chiar și în perioadele în care recolta nu este la fel de atrăgătoare pe tarabă.
Care sunt estimările voastre ca cifră de afaceri?
După circa un milion de lei cifra de afaceri în 2024, suntem pe creștere și suntem astfel pregătiți ca în 2025 să putem dezvolta planurile pe care le-am făcut până acum.
Este, totodată, un an foarte bun, pentru că precedenții au fost influențați de factori care n-au ținut de noi, cum ar fi pandemia sau războiul din Ucraina. Pandemia a influențat cel mai mult businessul, pentru că noi lucrăm B2B cu parteneri din HoReCa. În ceea ce privește războiul de la graniță, a fost mai greu cu achiziția de sticle.
Alegerea ambalajelor din sticlă face parte din strategia voastră de business?
Da, și are la bază doi factori importanți: sustenabilitate și calitate. Sticla este, în continuare, cel mai bun material când vine vorba de menținerea produsului în cele mai bune condiții, dar și poate fi reciclată ușor. Presupune costuri mai mari, atât de producție și achiziție, cât și de transport, dar am vrut să oferim oamenilor un produs foarte bun și n-o putem face decât într-un ambalaj foarte bun.
Încă de la început ambalajele au fost de sticlă, dar am avut și un moment în care un retailer a avut printre cerințe să trecem la ambalaje de plastic. Viza o eficientizare a costurilor și alinierea la nivelul produselor din simigeria lor. Am ales însă ce e mai bine pentru produsul nostru și pentru viziunea noastră de business.
Cum sunt primite pe piața românească gusturile noi, exotice?
Le putem numi gusturi „exotice” și poate într-o anumită măsură chiar sunt. Noi le vedem însă ca o dezvoltare a produsului pe care îl putem oferi clientului. Un exemplu foarte bun e aronia. Este un fruct care ajută foarte mult persoanele cu diabet și cei care suferă de această boală au întâlnit recomandarea de a-l consuma. Aronia reglează chiar și tensiunea și scade glicemia. Ba chiar am avut oameni care ne-au contactat special pentru asta.
Așa că am introdus aronia în producția noastră și am combinat sucul cu cel de măr. Totodată, vizăm extinderea gamei de produse cu sucuri terapeutice. Avem în plan să oferim sucuri din 100% aronia, 100% sfeclă, 100% turmeric și 100% ghimbir. Apoi, să vedem cum sunt primite în piață.
Cum s-a născut ideea de a crea aceste sucuri terapeutice?
Ideea a pornit de la mine și de la Eduard Prodan, cofondatorul Fresco Jugo. Am vrut să avem produse noi care să răspundă nevoilor cât mai multor clienți. Vrem să avem o contribuție concretă în viețile oamenilor și nu poți reuși așa ceva decât prin satisfacerea cerințelor și nevoilor acestora. Iar acum, mai ales în sezonul rece, e o idee bună, pentru că sunt sucuri care susțin imunitatea organismului.
Așa că am testat numeroase astfel de produse. A fost o muncă susținută în a găsi varianta potrivită de ambalare. Sunt niște sucuri mai pretențioase și sticlele trebuie sigilate perfect, în cantitate cât mai mică.
Care sunt, așadar, planurile voastre?
În primul rând ne concentrăm să dezvoltăm linia de sucuri terapeutice. Apoi, vrem să ne mutăm în noul sediu, să deschidem și un magazin al fabricii, dar vrem să asigurăm o depozitare mult mai bună până în primăvara anului viitor. Desigur, nu în ultimul rând, avem în plan schimbarea liniei de îmbuteliere și a utilajelor. Pentru utilaje încercăm să accesăm fonduri europene. Dacă nu reușim, vizăm o linie de creditare care să ne ajute să dezvoltăm afacerea și să oferim și mai multe produse apreciat de români.
Cât vreți să investiți în asta?
Investiția va fi undeva la 70.000 de euro. Lângă noua fabrică avem în plan să avem și un parc de copii, deoarece fabrica este în apropierea unei școli, sunt și ceva blocuri în zonă, ne dorim să fie deschis și pentru pentru cei din zona noastră. Toate acestea presupun costuri suplimentare pe care încă nu le-am calculat. În zona de noi utilaje investiția s-ar putea ridica la aproximativ 150.000 de euro.
Care sunt opțiunile voastre ca surse de finanțare?
Nu am apelat până acum în firmă la bănci. Deși am avut disponibilă o linie de credit, nu ne-am folosit de ea. Ne-am bazat pe fonduri proprii pentru dezvoltare. Sunt încrezător că dacă suntem atenți la costuri, dacă investițiile sunt direcționate în eforturile de dezvoltare a afacerii și dacă răspundem eficient nevoilor clienților ne vom menține pe traiectoria de creștere din prezent.
Care este obiectivul tău pentru acest business?
Obiectivul meu este de a fi un păstrător al filosofiei cu care Fresco Jugo a pornit la drum: produse în care clienții să aibă încredere. Sunt multe produse pe piață, dar nu multe oferă încredere. Noi ne diferențiem astfel într-o mare de oferte și gusturi. Tocmai de aceea experimentăm cu produse noi și cu dezvoltare care să răspundă acestor nevoi.
Cred că sunt multe feluri în care poți administra un business, dar cel care vine cu cea mai mare mulțumire este cel în care știi că furnizezi oamenilor un produs care îi bucură. Aș putea prezenta obiectivul meu și așa: să contribui la dezvoltarea unui business care pune în centrul activității produsul de calitate.
Ce aduceți voi în plus față de cei care deja vând sucuri naturale pe piață sub o formă sau alta?
Înainte de toate, avem câteva rețete proprii, cum ar fi varianta noastră de suc de lămâie pentru limonadă pe care îl facem pentru restaurante. Noi încercăm să aducem constant ceva nou pe piață. În prezent, sunt 8 sortimente: 6 în combinații cu măr, apoi avem limonadă și portocale, limonadă cu miere și portocale și ne gândim la mere și vișine. După mutarea în sediul nou o să ne fie totul mult mai ușor.
Într-adevăr, gama de produse din piață este tot mai mare de la an la an. Tocmai de aceea noi mizăm pe două atuuri pe care ceilalți nu le au: sortimente care nu se găsesc în altă parte și o atenție deosebită la calitate. Acest business nu există ca să genereze bani câțiva ani, pe un trend din piață, și apoi să fie închis. E gândit pe termen lung, consolidat la fiecare etapă.
Cum este pentru tine ca tânăr lumea aceasta a antreprenoriatului?
E ca și cum aș fi trăit două vieți până acum. În ultimele luni totul a fost nou pentru mine, dar mă obișnuiesc și mă bucur că am această ocazie de a contribui la ceva atât de important. Sunt mult mai multe responsabilități decât mi-aș fi imaginat când eram doar angajat, dar acum îmi este și mai clar ce impact poate avea un business, de la partenerii care ne furnizează materia primă până la clientul final care descoperă produsul nostru într-un restaurant sau într-o băcănie.