Bine ne-am regăsit, după un început de an care ne-a întâmpinat cu tragedii, răpiri de șefi de stat de către SUA, revolte populare respinse violent și sângeros, decizii și declarații care rescriu ordinea mondială așa cum o știam până acum. Dar și cu o generoasă mini-vacanță, în care sper că v-ați odihnit și bucurat.
Inițial, toată lumea a amuțit, după atacul SUA asupra Venezuelei și răpirea președintelui Maduro. Apoi, am avut prilejul de a afla care este unicul reper al președintelui SUA, Donald Trump, când vine vorba de acțiuni ale Americii în străinătate.
„Propria mea moralitate. Mintea mea. Acesta este singurul lucru care mă poate opri. (...) Nu am nevoie de dreptul internațional”, a spus Donald Trump.
Nu chiar imediat, dar după ceva vreme - mai ales după ce Trump a insistat că la rând vine Groenlanda, pe care ar vrea să o cumpere bucată cu bucată dând bani locuitorilor și dacă așa nu merge, o intervenție armată nu e exclusă - președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, a vorbit despre „prăbușirea valorilor din partea celui mai important partener al nostru, SUA” și despre nevoia de intervenție fermă, pentru ca lumea să nu devină un „bârlog de tâlhari, în care cei mai lipsiți de scrupule iau orice doresc. A fost cea mai fermă și fără echivoc luare de poziție.
Chiar și în acest context, citind interviul acordat de generalul (r.) Ben Hodges, cel care a comandat trupele americane din Europa între noiembrie 2014 și decembrie 2017, publicației poloneze TVP World, am privit cu destulă reținere declarația lui că „SUA nu mai sunt văzute ca fiind de încredere. (...) Suntem într-o situație în care SUA au nevoie de Europa. Să ne ajute, să ne salveze de noi înșine, să reziste cu fermitate acestei administrații”.
Însă, ceva ce s-a întâmplat ulterior. Renee Good, mamă a trei copii, a fost împușcată mortal de un agent al serviciului american pentru imigrație, ICE, în timp ce se afla la volanul mașinii sale. Iar administrația SUA a aplaudat prestația agentului ICE.
Iar zicerea fostului general nu mai pare exagerată.
Las aici și o altă perspectivă, a lui Emilian Isailă, care observă că „S-a întâmplat de multe ori în istorie ca oamenii inteligenți și echilibrați, aflați la conducerea lumii, să nu-și asume decizii importante din cauza fricii de posibile consecințe negative, iar unul mai puțin responsabil să vină cu soluții la care nimeni nu s-a gândit, curajoase și spectaculoase”.
În opinia lui, în ce-l privește pe Donald Trump, „Nimic nu e predictibil și nimic nu e stabil în jurul său, dar nu se poate trece cu vederea peste eficiența cu care distruge influența Rusiei și a Chinei la nivel global, generând o slăbire fără precedent a celor trei mari puteri dictatoriale care amenințau lumea occidentală”.
În consecință, spune Emilian, „Dacă la sfârșitul zilei îl va opri pe Putin, îl va dărâma pe Khamenei și-l va ține în frâu pe Xi Jinping, omenirea va deveni un loc mult mai sigur și mai plăcut, putând să-i ierte exagerarea de a se fi încoronat președintele Venezuelei de pe rețelele sociale”.
Vom vedea curând, pentru că vine la rând Iranul, unde protestele masive continuă, în ciuda unei represiuni violente a forțelor de securitate și a blocării aproape complete a internetului. Un bilanț recent indică 538 de morți și peste 10.000 de arestări. Trump nu s-a decis cum va interveni, dar cert nu va fi o intervenție armată terestră.
În ceea ce privește Europa, încă e confuză și dezbinată și amână să ia decizii pentru a pune ceva în locul partenerului de care a devenit dependentă.
Politico scrie chiar că 2026 este anul riscului existențial pentru Europa.
„O realitate istorică - uitată adesea în vremurile calme - se reafirmă în 2026: libertatea, stabilitatea, prosperitatea și pacea în Europa sunt întotdeauna fragile. (...)
De acum înainte, relevanța Europei în noua ordine globală va fi definită de capacitatea sa de a răspunde agresiunii hibride a Rusiei, de a influența diplomația legată de războiul din Ucraina și de a-și îmbunătăți competitivitatea, gestionând totodată ascensiunea extremei drepte și amenințările existențiale la adresa economiei și securității sale venite din partea Rusiei, Chinei și SUA.
De acest lucru va depinde dacă Europa poate supraviețui”.
Între timp, introducerea monedei euro în Bulgaria, de la 1 ianuarie 2026, a dus la creșteri drastice ale prețurilor. Pâinea, produsele de bază și taxele pe parcare aproape s-au dublat în doar 48 de ore. Nu așa trebuia să fie, doar că autoritățile au scăpat situația din mână.
La noi, nu s-au schimbat multe față de anul trecut.
Au venit majorările de taxe și impozite, cele pe case, mașini și terenuri dovedindu-se a fi mult mai mari decât cele anunțate. Lumea s-a revoltat, iar reacția guvernului a fost să ne explice de ce trebuiau să crească - era nevoie de bani ca să se acopere deficitul bugetar, nu mai crescuseră de mult și au dispărut și facilitățile, pregătind trecerea, de la 1 ianuarie 2027, la o nouă etapă - raportarea la valoarea de piață a proprietăților.
În plus, ne-a spus premierul Bolojan, aceste impozite reprezintă contribuția proprietarilor la bugetul local, pentru ca primăria să creeze condiții mai bune pentru ei și familia lor. Așteptăm cu interes să ne fie măcar dublu mai bine decât până acum, având în vedere cu cât ne-au crescut „contribuțiile”.
În schimb, reforma administrației și reducerea cheltuielilor aferente sunt încă la nivel declarativ, reforma pensiilor speciale ale magistraților este tot blocată și contestată, poate reușește CCR să se adune săptămâna asta, să știm măcar cum stăm.
Nimic nou sub soare nici cu PSD, care a acuzat un „act de trădare” și i-a cerut socoteală lui Bolojan, după ce România a votat Acordul UE-Mercosur (votat, de altfel, și de 9 europarlamentari PSD). Poziție similară pe subiect a avut și Kelemen Hunor, președintele UDMR, revoltat că acordul nu a fost discutat în coaliția de guvernare.
Totuși, există și un consens. Toată lumea spune că avem o coaliție stabilă, care așa va rămâne până la alegerile viitoare.
Între timp, în guvern, a mai apărut o acuzație de plagiat. Emilia Șercan a relatat, în PressOne, că mai mult de jumătate din teza de doctorat în Drept a ministrului Justiţiei, Radu Marinescu, este plagiată. Cel puţin 56,68% dintre paginile lucrării cu titlul ”Sistemul mijloacelor de probă în procesul civil” conţin text copiat din alţi autori. Este vorba despre 140 de pagini din cele 247 ale lucrării.
Cea mai mare parte a conţinutului plagiat provine din alte trei lucrări, iar în unele situaţii calupurile de text preluat cuvânt cu cuvânt se întind chiar şi până la 25 de pagini consecutive.
Am putut să remarcăm, cu această ocazie că, în ciuda trecerii timpului, reacțiile politicenilor față de acuzațiile de furt intelectual rămân aceleași: nu e plagiat, teza a fost analizată și aprobată la acel moment, nici gând de asumare, jenă, demisie.
„De ce să demisionez? Nu, nu consider că am motive. Demisionez în momentul în care exercitarea mandatului meu în substanţa sa, în proiectele sale, în obiectivele sale ar fi afectată”, a replicat ministrul Justiției.
Mai mult, atât Marinescu, cât și PSD susțin că dezvăluirile au, de fapt, legătură cu declanșarea procedurii de numire a noilor șefi ai Parchetului General, DNA și DIICOT.
În timpul ăsta, în România de la firul ierbii, benzina și motorina au ajuns să fie mai scumpe decât în Spania sau Austria și se fac ghiduri de supraviețuire în apartamentele cu calorifere reci (cele mai recente cazuri de masă - București și Craiova).
În perspectivă, avem și niște vești bune.
Până la finalul acestui an, urmează să fie inaugurați încă 123 de kilometri din Autostrada A7. Dacă acest calendar va fi respectat, România va avea finalizată peste 70% din întreaga lungime a autostrăzii, o infrastructură rutieră majoră pe care Moldova o așteaptă de zeci de ani. La final, autostrada A7 va avea va avea circa 453 de kilometri, de la Ploiești până la Suceava.
Și datele indică un randament record în 2025 al Pilonului II de pensii. Astfel, un român cu salariul mediu care a contribuit constant de la început (2008) până în prezent la Pilonul II de pensii private deține în cont aproximativ 55.662 de lei, din care 36% reprezintă câștiguri obținute din investițiile fondurilor.
Încheiem ziua cu câteva concluzii ale cercetătorilor despre cum ne influențează muzica pe care o ascultăm atunci când conducem.
Șoferii care ascultă muzică au, în medie, mai multe coliziuni simulate, variații mai mari de viteză și distanțe mai instabile față de alte vehicule, comparativ cu cei care conduc în liniște. Aceste diferențe apar chiar și atunci când melodiile nu sunt percepute ca fiind deranjante.
Muzica familiară sau aleasă de șofer tinde să fie mai puțin distractivă decât cea impusă, iar genurile calme pot contribui la reglarea emoțională și la reducerea stresului. În schimb, muzica veselă, agresivă sau foarte energică este asociată mai frecvent cu creșterea vitezei și cu o încărcare mentală mai mare, mai ales în condiții de trafic complex. |
Reflecția zilei: Istoria viitorului
Câteva considerații despre lumea în care urmează să trăim, în 2026:
2026 va fi un an de cotitură, iar cea mai mare sursă de instabilitate globală nu vor fi China, Rusia sau Iranul, ci Statele Unite. America nu mai joacă rolul de garant al ordinii mondiale, ci devine principalul factor de imprevizibilitate, potrivit raportului Top Risks 2026 al Eurasia Group.
Statele Unite încep să destrame activ ordinea internațională pe care au construit-o după Al Doilea Război Mondial. Nu prin retragere, ci prin folosirea brutală și selectivă a puterii, fără respect pentru norme, alianțe sau instituții multilaterale, arată Ian Bremmer într-un articol publicat de Tomorrow’s Affairs.
Politica externă a lui Donald Trump nu mai funcționează pe axa aliați–adversari sau democrații–autocrații. Funcționează după un singur criteriu: dacă poți sau nu să-i impui costuri personale sau politice. Dacă nu poți și ai ceva ce își dorește, devii o țintă.
Intervenția din Venezuela creează un precedent periculos: SUA pot înlătura lideri, pot impune control economic și pot dicta condiții fără să-și asume responsabilitatea pentru ce urmează. Stabilitatea, tranziția democratică sau reconstrucția nu mai sunt priorități.
Trump este dispus să accepte regimuri represive atâta timp cât acestea îi fac voia. În cazul Venezuelei, preferă continuitatea unui sistem autoritar obedient în locul unei opoziții democratice greu de controlat.
Succesul operațiunii din Venezuela îl va încuraja pe Trump să repete modelul acolo unde costurile sunt mici și rezistența improbabilă: în Cuba, Nicaragua, Columbia, Mexic sau chiar Groenlanda.
America își exercită puterea unilateral, acolo unde crede că „poate scăpa nepedepsită”. Nu este o strategie globală coerentă, ci o succesiune de lovituri oportuniste, descrisă de Bremmer drept „legea junglei”.
Când întâlnește adversari capabili să riposteze, abordarea se schimbă. În relația cu China, Trump a fost forțat să dea înapoi după ce Beijingul a răspuns cu restricții la exporturile de pământuri rare și minerale critice. Vulnerabilitățile americane expuse limitează agresivitatea SUA.
Europa intră în 2026 într-o poziție de slăbiciune politică. Marile economii – Marea Britanie, Franța și Germania – sunt conduse de guverne fragile, presate de populism și de amenințarea Rusiei, ceea ce le reduce capacitatea de a impune costuri credibile Washingtonului.
Administrația Trump sprijină deschis forțe politice care fragmentează Europa, subminând coeziunea continentului într-un moment de maximă vulnerabilitate strategică.
Pentru multe state, adaptarea la o Americă imprevizibilă, nesigură și periculoasă devine o urgență de politică externă. Unele vor reuși să-și construiască pârghii, altele nu.
China își permite să aștepte. Xi Jinping joacă pe termen lung, conștient că mandatul lui Trump se va încheia, dar daunele produse credibilității americane vor rămâne.
Pierderea credibilității SUA va afecta generații întregi și nu va fi automat reversibilă după schimbarea administrației.
2026 nu este important pentru că știm cum se vor termina lucrurile, ci pentru că devine vizibil ce se întâmplă atunci când statul care a scris regulile ordinii mondiale decide că nu mai vrea să le respecte.
Adaptare și reziliență sau reziliență și adaptare? |
