În cel mai aglomerat weekend al verii, litoralul românesc s-a umplut de drone. Au fost drone sau fragmente la Costinești (două), Saturn și Olimp, Eforie Sud și Năvodari. Apoi, au fost recuperate un fragment din largul plajei Zoom Beach și o aripă de dronă de lângă platforma Neptun Alpha. La Eforie Nord, ne-am speriat de un obiect cilindric. Era inofensiv.
Tot duminică, o dronă intrată dinspre Republica Moldova a fost doborâtă de un avion F-18 spaniol între localitățile Corni și Vârlezi, în județul Galați, la aproximativ 50 de kilometri de granița cu Ucraina. A fost a patra dronă doborâtă deasupra României în acest an.
Una peste alta, 12 incidente. Asta în timp ce - spune ministrul Radu Miruță - la graniță, radarele MApN au detectat peste 100 de drone de unică folosință în ultimele 96 de ore, în afara spațiului aerian românesc. Și șapte roiuri au atacat porturile ucrainene de pe Dunăre, aflate la doar câteva zeci de metri de România.
Autoritățile au monitorizat țintele, au ridicat avioane de luptă, au securizat zonele, au recuperat și detonat controlat aparate și, la Galați, au doborât drona. Mai prost stăm la comunicarea pe tema provenienței lor.
În timpul ăsta, la Constanța era sărbătorită Ziua Marinei. Ilie Bolojan s-a dus și a fost huiduit, în timp ce spunea „Sunt aici să mulțumesc tuturor celor care, veghind pe mare, ne permit nouă să dormim liniștiți pe uscat”.
Și președintele Nicușor Dan, comandantul forțelor armate, s-a dus. Dar la mănăstire, la Dejani, lângă Făgăraș. Anul trecut dăduse Marina pentru Sâmbăta de Sus. Ne-a transmis un mesaj, prin consilierul său controversat (Marius Lazurca), să avem „liniște sufletească și bucurie alături de cei dragi”. Iar marinarilor le-a vorbit despre disciplină, competență, curaj și solidaritate. Vorba aia, „fă cum zice popa, nu ce face popa”.
Valuri de reacții a provocat și o întâlnire despre care nimeni nu vrea să spună oficial că a avut loc. Președinta CCR, Simina Tănăsescu, și premierul interimar Ilie Bolojan s-ar fi întâlnit vineri, neanunțat, în biroul președintelui Senatului, Mircea Abrudean (care zice că el se afla la Cluj și nimeni nu îi folosește biroul în lipsa sa).
După apariția informației, PSD și AUR au cerut să afle ce au discutat cei doi. Apoi, de o așa minge ridicată la fileu, nu putea să nu profite și sistemul judiciar. CSM, președinții curților de apel și șefii tribunalelor au cerut într-un glas explicații despre organizarea, locul, scopul și temele întâlnirii. Iar Grupul parlamentar PACE vrea chiar o comisie de anchetă.
Momentul a alimentat suspiciunile. Întâlnirea a avut loc cu numai trei zile înainte ca judecătorii constituționali să reia deliberările asupra Legii integrității și Legii biodiversității. Ambele sunt jaloane PNRR, cu o miză financiară totală de peste 1,7 miliarde de euro. Prima a fost contestată de președintele Nicușor Dan și de senatori USR și PNL. A doua a fost atacată de AUR și SOS România.
CCR a venit cu două reacții. Nu a confirmat, dar a explicat că astfel de întâlniri sunt normale, se discută administrative, în niciun caz dosare, iar garanție stă conduita etică a șefei CCR. Până acum, Ilie Bolojan nu a avut nicio reacție.
Acum, corect vorbind, ce ar fi atât de greu de spus: da, ne-am întâlnit; dacă am fi vrut să ascundem întâlnirea, o organizam mai discret; este o discuție normală și nu am vorbit despre dosarele aflate pe rol? Ar fi minimumul de transparență necesar. Pentru că, dincolo de încredere, permis sau interzis, contează și aparența de imparțialitate.
Fără nicio legătură cu subiectul, România a depus oficial cererea de plată numărul 5 din PNRR. Aceasta include 75 de jaloane și ținte – 21 de reforme și 54 de investiții – și are o valoare brută de 2,66 miliarde de euro. După deducerea prefinanțării, Guvernul estimează că România ar putea încasa circa două miliarde de euro. Dacă ne-am făcut temele.
Mergem în Europa, care arde în continuare, iar cel mai mare incendiu înregistrat vreodată în Belgia înaintează spre Germania. În Belgia a pârjolit deja 3.000 de hectare, sute de oameni au fost evacuați, UE a trimis aeronave pentru stingerea incendiului.
În Grecia, doi oameni au murit și peste 500 au fost evacuați de pe insula Salamina, unde focul a ajuns în apropierea localităților și a plajelor. În Spania au ars în această vară aproximativ 275.000 de hectare, iar incendiile continuă și în Franța, Germania și Țara Galilor. Valurile succesive de căldură, seceta și vegetația foarte uscată au transformat o mare parte din continent într-un teren pregătit pentru a lua foc.
Despre Ucraina, ajunsă în ziua 1635 de război, vorbim altfel astăzi. Mai exact, despre o transformare spectaculoasă: de la tancurile sovietice și dependența aproape totală de ajutorul occidental la statutul de laborator mondial pentru armele viitorului.
Baza: a combinat moștenirea tehnică sovietică, inginerii și specialiștii IT, inițiativa privată, finanțarea statului și a partenerilor occidentali și legătura directă producători - militari. „Secretul”: În industria occidentală, dezvoltarea unei arme poate dura ani. În Ucraina, un prototip ajunge pe front, este testat în luptă, militarii spun ce nu funcționează, iar producătorul îl modifică în câteva săptămâni. Arma evoluează aproape în timp real.
De cealaltă parte, The Atlantic răspunde la întrebarea de ce rușii nu se revoltă, deși războiul a ajuns la ei în case? Nemulțumirea crește: doar 52% mai cred că țara merge într-o direcție bună, sprijinul pentru continuarea războiului scade, iar popularitatea lui Putin s-a erodat. Dar nemulțumirea nu se transformă automat în revoltă.
Explicația: combinația dintre represiune, propagandă și izolarea oamenilor unii de alții. Opoziția a fost eliminată, protestul aduce închisoare, rușii nu au nici organizațiile, nici liderii și nici obiectivul comun în jurul căruia să se mobilizeze. Mulți se adaptează, se retrag în viața privată sau încearcă să plece. Regimul lui Putin nu se bazează numai pe susținere, ci și pe convingerea fiecărui cetățean că este singur și că prețul împotrivirii va fi plătit doar de el.
Și o poziționare interesantă vine din Israel, mai exact din The Jerusalem Post, unde doi foști ambasadori americani la București, Adrian Zuckerman și Mark Gitenstein, alături de alte trei personalități, au publicat un articol de opinie în care cer Washingtonului să reanalizeze dacă George Simion ar trebui să beneficieze în continuare de viză americană. Pe motiv de orientare către Rusia, elogiere a Mișcării Legionare și discursuri antisemite în partid și la prieteni.
Avem și două subiecte care ne pun pe gânduri.
Primul este despre un fenomen care se numește „sanewashing”. De exemplu, Donald Trump vorbește, repetă, abandonează ideea la jumătate, sare la alta și se contrazice. Presa intervine pentru că trebuie să transforme discursul într-o știre ușor de înțeles: elimină divagațiile, ordonează frazele și încearcă să extragă intenția politică.
Uneori o face din reflex profesional, alteori din teama de a nu părea părtinitoare dacă ar reda incoerența ca atare. Rezultatul poate fi însă un Trump mai clar și mai rațional decât cel care a vorbit în realitate. O fi fără intenție, dar nu tot manipulare se cheamă?
Al doilea este povestea unui profesor-simbol de la Cambridge. Jason Arday părea întruchiparea unei povești aproape imposibile: copil diagnosticat cu autism, despre care se spunea că nu putea vorbi și care afirma că a învățat să citească abia la 18 ani, ajunsese cel mai tânăr profesor de culoare de la Cambridge. Preda despre dizabilitate, educație și depășirea limitelor.
Apoi, au venit acuzații de plagiat, texte retrase și, până să fie dat un verdict, i-au fost puse la îndoială toate declarațiile și meritele. O uriașă presiune mediatică. În mijlocul scandalului, la 41 de ani, a murit neașteptat. Moartea sa a deschis o dezbatare: pentru cine construim și cizelăm simboluri umane și câtă lașitate există în graba cu care le prăbușim mai apoi?
Încheiem ziua cu câteva concluzii ale oamenilor care îi însoțesc pe alții în ultima parte a vieții. Au învățat de la pacienții lor că o viață bine trăită nu se măsoară în realizări spectaculoase, ci în relațiile pe care le-ai îngrijit, în timpul oferit celor dragi și în capacitatea de a fi cu adevărat prezent.
Aproape nimeni nu regretă că nu a muncit mai mult. Regretele sunt legate mai ales de timpul pierdut, de conversațiile amânate, de iertarea care nu a mai venit și de bucuriile sacrificate pentru lucruri care, la final, nu mai contează. |
Reflecția zilei: Elefantul din cameră
Am avut parte, sâmbătă, de două imagini pe care nu le voi uita multă vreme.
Prima a fost cea cu Nicușor Dan în biserică, alături de partenera sa și de fiica lor. Adulții, cu capul atât de plecat încât le curba și coloana. La o slujbă, la Mânăstirea Dejan.
În mod normal, ori nu focusez pe astfel de imagini, considerând că este un moment de intimitate, ori am reacții de compasiune. Dar, de data asta, imaginea a apărut brusc pe ecrane, după ce ascultasem discursul președintelui de Ziua Marinei, citit cu suficiența-i cunoscută de consilerul Marius Lazurca.
Într-o perioadă în care războiul de la graniță mai face în fiecare zi câte un pas pe teritoriul nostru, în care oamenii au obosit de scandaluri politice, nesiguranța zilei de mâine și mersul pe sârmă, din foile lui Lazurca, președintele tocmai ne vorbise despre disciplină, competenţă, curaj și repere în societate.
După care, brusc, comandantul forțelor armate s-a dezvăluit în mânăstire. Și nu e vorba de credință, din contră. Ci despre asumare, priorități, conștiință și responsabilitate.
A doua imagine m-a lovit după ce am deschis o știre care suna așa: „Elevii cu cele mai bune rezultate la examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat din județul Suceava au fost recompensați, sâmbătă, cu prilejul hramului Mănăstirii Putna.
Cei opt elevi au fost distinși cu Ordinul Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava conferit de Înalt Prea Sfințitul Părinte Calinic, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților. De asemenea, reprezentanții bisericii le-au acordat elevilor și premii în bani”.
În poză (poate fi văzută aici) elevii stau aliniați, cu niște diplome în mâini, încadrați de preoți, icoane. Poate sunt subiectivă, dar unii dintre ei nu mi se pare că se simt confortabil.
Într-o societate decentă și civilizată, performanța școlară ar trebui recunoscută într-un cadru public, accesibil tuturor. Participarea la slujbă trebuie să rămână o opțiune personală, care ține de credință.
Iar adulții – părinți, profesori și preoți – ar trebui să-i îndrume pe copii respectând aceste limite. Nu să le restrângă opțiunile și nici să amestece autoritatea școlii cu cea religioasă, perpetuând confuzia care face societatea atât de vulnerabilă la manipulare.
În loc de întrebare de final, las azi tot o imagine. Care mi-a revenit în minte cu această ocazie. Biletul pe care, în campania prezidențială, Nicușor Dan l-a lăsat într-un „seif” cu promisiunea să fie dezvăluit doar dacă va câștiga alegerile. (Poate fi văzut, scris de mână, la sfârșitul articolului, aici).
Le-a câștigat. Și am aflat ce scria pe bilețel: „Promit un singur lucru: Voi face tot ce ține de mine pentru a recâștiga încrederea românilor în instituțiile statului și pentru a reda românilor speranța că România va deveni țara în care noi și copiii noștri să vrem să trăim”. |
