Şi azi a continuat circul politic. Și azi au murit mulți oameni. Singura veste bună, de unde vine și o speranță, este că ritmul de vaccinare merge din record în record.
Avem din nou peste 500 de români care au murit din cauza Covid, din care un băiat de 14 ani și patru persoane din categoria de vârstă 20-29 de ani. Peste 1.800 de oameni sunt în stare gravă, la ATI, dintre care 44 sunt minori.
De frică sau pentru a scăpa de restricții (nici nu mai contează de ce) tot mai mulți români se vaccinează. Sunt cozi uriașe la vaccinare, centrele au rămas fără vouchere, iar astăzi am marcat un nou record - peste 150.000 de persoane imunizate. O veste bună avem și din Bucureşti, unde rata de infectare scade ușor de câteva zile şi azi a coborât sub 16 la mie.
Fără nicio plăcere, vorbim și de zona politică. Pentru că a fost circ în Parlament tocmai la dezbaterea pentru impunerea certificatului Covid la angajați. PSD a votat împotrivă, iar reprezentanţii AUR au susținut, în Parlamentul României, că certificatul cerut angajaţilor e un "act politic prin care trimitem oameni la moarte", iar poporul o să iasă "cu furci și topoare". Poate că și ceea ce este exprimat sub protecția opiniei politice ar trebui să aibă niște limite? Până la urmă, proiectul a picat. Au lipsit două voturi. Superman Cîţu a promis că rezolvă el, când ajunge legea la vot în Camera Deputaţilor.
Mai aiuritoare sunt însă „negocierile” pentru formarea noului guvern, unde pare că e un labirint cu nebuni. Ieri, Cîțu a zis că musai guvern minoritar, exclus flexibilizare în negocieri. Astăzi a aruncat cu boltă un ”bineînțeles că USR poate să intre la guvernare”. Singura condiție: „o discuție față în față, bărbătește, curajos”. Până și Ciucă a părut puțin surprins de declarațiile șefului său pe linie de partid și guvern, iar cei de la USR s-au frecat la ochi și au început să numere. Concluzia: coaliția nu se poate reface în 2 zile. Nu e de mirare, după săptămâni de când o tot ducem așa, că încrederea în Iohannis și Cîțu s-a înjumătăţit, iar PSD a crescut cu încă 3% în sondaje.
Avem şi o veste sperăm bună pentru buzunarele noastre. Zic sperăm pentru că va depinde de cum va fi pusă în practică. Deputaţii au votat azi plafonarea prețurilor la energie și compensarea facturilor, pentru perioada 1 noiembrie – 31 martie. Vor primi sprijin de la stat clienții casnici, IMM-urile, spitalele și bisericile, cabinetele medicale individuale, dar și ONG-uri.
Și un mic pas înainte în situația critică de la Timișoara. Revine căldura în calorifere, doar pe timpul nopţii pentru populaţie şi non-stop pentru spitale. Problema este înă una generală și trebuie discutată cât mai repede: cât ne mai permitem să avem sisteme cu pierderi imense, pe care le acoperim prin subvenții, pentru că dacă ar ajunge în factura consumatorului final ar fi imposibil de plătit? Ne furăm singuri căciula și când apare o criză a prețurilor, ca acum, sistemul crapă de tot.
Notăm astăzi și o situație din Italia, unde doi copii au fost nevoiți să se adreseze instanței pentru a se putea vaccina, după ce părinții lor nu au căzut de acord. Asta în timp ce o comisie-cheie de experți din cadrul FDA a dat undă verde vaccinului Pfizer pentru copiii între 5 și 11 ani. Mai e un pas până începe vaccinarea în SUA şi pentru această categorie de vârstă.
Încheiem ziua cu două vești bune. Aeroportul Avram Iancu din Cluj a fost desemnat, în premieră, cel mai bun aeroport din Europa la categoria sub 5 milioane de pasageri. Şi am putea, în sfârșit, să mergem în Statele Unite fără viză, după ce România a fost nominalizată oficial pentru includere în Visa Waiver. |
Reflecția zilei: Ar fi ca și când ...
Sunt multe la care am avea de reflectat zilele astea. Gesturi și declarații contradictorii, stupide, iresponsabile, din ce în ce mai multe ireal de ilogice.
Dar mă tot gândesc la ceva de ieri, de când am citit. Un titlu din Libertatea, al unui interviu cu un expert OMS: „Sunteți la o probă în viața unei națiuni. Ar trebui să vă țineți de mână și să urcați împreună muntele”.
Mi-a tot revenit în minte de zeci de ori, căutând răspunsuri. Am putea să facem asta? Cum?
M-am raportat la cei care iau decizii - administrație, politic. Fără speranță.
Apoi la categorii sociale, profesionale, demografice. Nu am găsit acel „cutremur” care să provoace un tsunami. Și aici mă refer metaforic la o forță umană individuală sau colectivă care să nu fie alimentată de o tragedie, așa cum ni s-a mai întâmplat, ci de o revoluție a conștiinței, poate?
Am regăsit ceva mai multă încredere în exemple personale, destul de punctuale, care reușesc pe o anumită verticală să schimbe lucrurile. Dar nu cred că despre asta era vorba în ce zicea expertul OMS.
Cum ajunge oare o națiune să se țină de mână și să urce împreună muntele? |
