După o conversație pe care a descris-o drept „minunată” cu Vladimir Putin, Donald Trump i-a cerut lui Volodimir Zelenski să nu mai atace infrastructura rusească de motorină, deoarece - zice el - asta contribuie la o criză globală a combustibilului. Președintele SUA a spus chiar explicit că problema „nu vine din Orientul Mijlociu”.
Asta în condițiile în care principala sursă a perturbărilor actuale de pe piața globală a energiei este războiul SUA împotriva Iranului, care a scos din funcțiune peste 20% din capacitatea de rafinare din Orientul Mijlociu și a blocat practic Strâmtoarea Ormuz, rută pe care trecea aproximativ o cincime din petrolul mondial.
Iar criza petrolului se complică și mai mult. Arabia Saudită și-a închis preventiv conducta strategică Est–Vest, vitală pentru Europa - după ce mai multe stații de pompare au fost atacate cu drone venite din Irak. Magistrala de aproximativ 1.200 de kilometri devenise una dintre principalele rute alternative după blocarea efectivă a Strâmtorii Ormuz, redirecționând spre portul Yanbu, la Marea Roșie, în jur de 5 milioane de barili pe zi.
Situația este cu atât mai gravă cu cât rebelii Houthi amenință și navele saudite din zona Bab al-Mandeb, astfel că două dintre marile porți maritime ale Peninsulei Arabe sunt acum simultan sub presiune. Între timp, producția saudită a coborât la cel mai redus nivel din 1990, iar petrolul a trecut de 100 de dolari pe baril.
În timpul ăsta, la granița Ucrainei cu Polonia, o dronă rusească a lovit locomotiva unui tren de pasageri în gara Iahodîn, la doar câțiva kilometri de teritoriul NATO. Pasagerii fuseseră evacuați la timp și nu au existat victime.
Cu numai câteva minute înainte, prin același punct trecuse un alt tren în care se aflau Boris Johnson, fostul premier suedez Carl Bildt și mai mulți oficiali europeni. Ucraina susține că acest tren era ținta și avertizează că „teroarea lui Putin bate direct la ușile UE și NATO”.
Pe termen lung, încep să se vadă și efectele politicii lui Donald Trump asupra poziției globale a Statelor Unite. Axios scrie că lumea își reconsideră relația cu America: unele state își mută o parte din rezervele de aur din SUA, fonduri suverane își reduc expunerea la titlurile de stat americane, Europa încearcă să cumpere mai mult armament produs pe continent și să limiteze dependența de tehnologia americană, iar numărul studenților și turiștilor care aleg SUA este în scădere. În plus, sondajele arată o prăbușire a încrederii Europei în SUA.
Iar Canada discută deja despre o apropiere fără precedent de UE. Premierul Mark Carney a folosit în discuțiile cu liderii europeni formula de „membru asociat al UE”, un statut care nu există juridic în prezent, dar care ar putea însemna acces mai larg la piața și programele europene, cooperare mai strânsă în apărare, tehnologie, energie, cercetare și infrastructură digitală, precum și o mobilitate mai mare pentru studenți și angajați.
Dacă proiectul avansează, el ar putea crea chiar un nou model de asociere cu UE pentru state democratice care vor să se apropie foarte mult de Uniune fără să devină membre.
În Europa, am avut alegeri cu miză mare în Suedia. Primele estimări exit-poll arată că blocul de centru-stânga condus de Magdalena Andersson este în avantaj, cu 51,3% și o proiecție de 183 de mandate, peste pragul de 175 necesar majorității, în timp ce blocul de dreapta al premierului Ulf Kristersson este creditat cu 46,8% și 166 de mandate. Democrații Suedezi, partidul de extremă dreapta care susținea până acum guvernul din Parlament, sunt și ei în recul față de scrutinul precedent.
Astfel, scenariul care conturase principala miză a alegerilor pare, deocamdată, blocat: dacă dreapta câștiga un nou mandat, Democrații Suedezi urmau să intre pentru prima dată oficial în guvern. Primele cifre indică exact contrariul. Rezultatele oficiale sunt încă așteptate, deci concluzia trebuie privită cu prudență.
S-a vorbit mult săptămâna aceasta și despre potențialul distructiv al inteligenței artificiale. Dezbaterea a pornit de la Jacob Coxon, fost cercetător la Anthropic, care a demisionat avertizând că dezvoltarea necontrolată a AI ar putea duce la dispariția omenirii până la sfârșitul deceniului.
Întrebat dacă un asemenea scenariu este realist, Dario Amodei, șeful Anthropic, nu l-a respins. A spus că este „mult mai mult de acord decât în dezacord” cu Coxon. Nu a oferit o probabilitate, dar a enumerat riscuri concrete: pierderea controlului asupra sistemelor, atacuri cibernetice, bioterorism și folosirea AI de către „oamenii nepotriviți”.
Amodei nu s-a limitat însă la avertismente. A cerut încetinirea ritmului în care sunt dezvoltate cele mai puternice modele, astfel încât măsurile de siguranță să poată ține pasul, și a propus acces permanent pentru evaluatori externi la sistemele companiilor, standarde comune la nivelul industriei și, în final, coordonare internațională.
Anthropic spune că va aplica unilateral prima măsură. Sam Altman a anunțat că OpenAI susține ideea evaluatorilor independenți și va face același lucru, iar Elon Musk a comentat simplu: „Dario are dreptate”.
The Atlantic observă că astfel de avertismente pot fi privite și cu scepticism: prezentarea propriilor produse drept atât de puternice încât ar putea amenința omenirea este și o formă excelentă de marketing, iar reguli foarte costisitoare de siguranță ar putea avantaja tocmai companiile mari.
Totuși, concluzia The Atlantic este că Amodei vorbește sincer, iar problema reală este că sistemele actuale au devenit deja suficient de capabile pentru a produce incidente grave, în timp ce mecanismele de control au rămas în urmă.
De aici înainte, spune The Atlantic, cheia este politică. Dacă administrația Trump susține măcar parțial aceste reguli, ele pot deveni standard pentru industria americană și pot deschide drumul spre coordonare internațională. Dacă le respinge, este probabil ca firmele să revină rapid la cursa pentru cel mai puternic model, până la următorul incident major.
Iar Donald Trump s-a pronunțat, în direcția în care, probabil, cu toții ne așteptam. Președintele SUA a minimalizat riscurile și a spus că America nu își poate permite să încetinească în competiția cu China. „Cine câștigă cursa pentru inteligența artificială câștigă tot”, iar avertismentele se referă la „lucruri care nu se vor întâmpla”, a zis el. Poziționare care face puțin probabilă, cel puțin deocamdată, o încetinire coordonată a industriei.
Câteva știri importante, pe scurt:
- Revolut a transmis date sensibile unor impostori. Compania a confirmat că a furnizat date personale și financiare ale unor clienți după ce a primit solicitări care păreau să provină de la o agenție guvernamentală. Printre informațiile posibil expuse se află acte de identitate, IBAN-uri, extrase de cont și istoricul tranzacțiilor. Revolut spune că sistemele sale nu au fost compromise și că banii clienților nu au fost accesați.
- Raport dur despre proiectul SMR de la Doicești. Raportul Corpului de control al premierului indică întârzieri mari, creșteri de costuri și probleme privind alegerea partenerului privat și cumpărarea terenului. Estimarea proiectului ajunsese în decembrie 2025 la 6,5 miliarde de dolari, cu aproximativ 3,8 miliarde peste valoarea inițială.
- 150.000 de germani au manifestat împotriva AfD. Manifestații au avut loc în peste 20 de orașe, după victoria istorică a formațiunii de extremă dreapta în Saxonia-Anhalt, unde a obținut 43,8%. Urmează pe 20 septembrie alegeri regionale în Berlin și Mecklenburg-Pomerania Occidentală, unde AfD este din nou foarte puternică.
- Încrederea în cancelarul Friedrich Merz s-a prăbușit. 78% dintre participanții la un sondaj Insa spun că nu îl mai consideră persoana potrivită pentru funcția de cancelar; doar 14% îl susțin. Nemulțumirea este ridicată inclusiv printre alegătorii CDU.
- Prima confruntare cunoscută între două drone navale. Forțele ucrainene spun că o dronă Sargan 3000 a distrus în Marea Neagră o ambarcațiune rusească fără echipaj, în ceea ce ar fi prima bătălie navală din istorie între două vehicule de suprafață fără pilot.
- Un premiu important pentru filmul românesc la Veneția. „Eu contez”, scris și regizat de Alina Șerban, a câștigat Premiul publicului „Armani beauty”. Este debutul ei în regie și primul lungmetraj prezentat la Veneția de o regizoare romă din România. Leul de Aur a revenit filmului danez „Woman Unknown”.
- Bucureștiul a intrat în Cartea Recordurilor. 20.000 de oameni s-au așezat la o masă lungă de 5 kilometri, din Piața Constituției până în Piața Unirii. Evenimentul a avut și scop caritabil: strângerea de fonduri pentru primul spital de psihiatrie pediatrică din România.
- Primul Boeing 737 MAX 8 a intrat în flota TAROM. Aeronava, cu 189 de locuri, poartă numele „Mircea Lucescu” și va opera pe rute precum Paris, Amsterdam, Madrid și Cluj. TAROM urmează să primească în această lună încă un avion, care va purta numele „Ivan Patzaichin”.
La noi, Ilie Bolojan i-a cerut public lui Nicușor Dan să desemneze un nou prim-ministru, avertizând că prelungirea provizoratului începe să aibă costuri tot mai mari: dobânzi în creștere pentru stat, risc pentru ratingul de țară și lipsă de bani în domenii precum Sănătatea și Transporturile, unde nu se poate face rectificare bugetară.
Bolojan spune că trebuie pregătit și bugetul pentru 2027 și finalizate proiectele din PNRR. A mai zis că nu-și va da demisia, pentru că asta nu ar face decât să accentueze blocajul. „E timpul deciziilor”, i-a transmis Bolojan președintelui.
Iar Nicușor Dan a deciz să plece în Finlanda, unde luni participă la o reuniune restrânsă despre amenințarea Rusiei, protejarea infrastructurii critice și viitorul strategic al Arcticii, alături de lideri precum Friedrich Merz, Donald Tusk și Mette Frederiksen.
Emilian Isailă scrie, într-un text de opinie, că cea mai mare greșeală politică pe care ar putea-o face Bolojan acum ar fi să părăsească Palatul Victoria înainte de instalarea unui nou guvern: „Nici el și nici PNL nu și-ar mai reveni după o astfel de decizie”. A doua greșeală, spune el, ar fi ca Bolojan să înceapă să ia decizii în funcție de sondaje, într-un moment în care miza principală rămâne menținerea unei minime stabilități până la ieșirea din criză.
Încheiem cu un moment emoționant și plin de forță. Céline Dion a revenit pe scenă cu primul concert complet după mai bine de șase ani: aproape două ore și jumătate de muzică, în fața unui public care a ovaționat-o în picioare. A avut lacrimi în ochi, s-a întrerupt de câteva ori din cauza emoției, dar vocea i-a rămas puternică. Unul dintre momentele serii a fost „All by Myself”, când a reușit să ducă până la capăt pasajele dificile ale piesei, în aplauzele publicului.
Revenirea vine după anii în care sindromul persoanei rigide, o boală neurologică rară și incurabilă, i-a afectat mobilitatea și vocea. Dion continuă zilnic tratamentul, fizioterapia și exercițiile pentru voce și musculatură. În documentarul „I Am: Céline Dion”, în care a dezvăluit crizele severe provocate de boală, spunea: „Dacă nu voi putea să alerg, voi merge. Dacă nu voi putea să merg, mă voi târî. Nu mă voi opri.” Primul concert a fost o bătălie câștigată.
Dar și cu o opinie din The Atlantic despre ingredientul care lipsește vieții moderne. Trăim într-o cultură care ne învață să optimizăm aproape tot: somnul, dieta, mișcarea, timpul, vacanțele, lectura și chiar odihna. Problema nu este optimizarea în sine, ci momentul în care ea devine felul principal în care ne raportăm la viață.
Plimbarea se transformă în număr de pași, somnul în scor, masa în macronutrienți, cartea într-un obiectiv bifat. Prezentul încetează să mai fie un loc în care trăim și devine doar o etapă spre ceva ce trebuie îmbunătățit, măsurat sau maximizat.
Într-o lume care ne cere permanent să devenim mai eficienți, mai sănătoși, mai productivi și mai buni, poate că ingredientul care lipsește vieții moderne este, pur și simplu, uimirea: capacitatea de a observa ceva fără să ne întrebăm imediat la ce folosește. |
Reflecția zilei: Și ce punem în loc?
Sherry Turkle scrie, în The Atlantic, despre păcatul originar al inteligenței artificiale. Pornește de la o comparație simplă: dacă rețelele sociale au vrut atenția noastră, chatboții vor emoțiile noastre.
Rețelele ne-au făcut să vorbim unii cu alții prin intermediul mașinilor; acum am ajuns să vorbim direct cu mașinile. Iar acestea oferă ceva ce niciun om nu poate oferi permanent: disponibilitate totală, răbdare fără sfârșit, aprobare, atenție și absența judecății. Tocmai de aceea, spune Turkle, riscul este mai mare decât pare, mai ales pentru copii și adolescenți.
Problema, în viziunea ei, nu este doar ce spun chatboții, ci ce pretind că sunt. Atât timp cât vorbesc la persoana întâi - „te înțeleg”, „sunt aici”, „poți să-mi spui orice” - oamenii vor proiecta asupra lor empatie, intenție și chiar conștiință.
De aici propunerea ei (aparent) radicală, cel puțin pentru minori: depersonalizarea. Chatbotul ar trebui să răspundă fără să se prezinte drept interlocutor uman, fără să simuleze apropierea și intimitatea. Pentru că empatia poate fi simulată, dar atașamentul utilizatorului este cât se poate de real.
Premisa mai largă a analizei este că nu ar trebui repetată experiența rețelelor sociale: să lăsăm un experiment tehnologic să se desfășoare timp de un deceniu sau două, apoi să încercăm să reparăm răul după ce acesta a devenit evident.
Turkle cere reguli acum, înainte ca relațiile cu AI să devină complet normalizate: limitarea utilizării de către copii, interzicerea unor roluri precum „terapeut”, „iubit” sau „cel mai bun prieten” și schimbarea designului produselor, nu doar introducerea unor avertismente.
Analiza deschide însă și o altă perspectivă și generează o întrebare mai incomodă. Putem renunța la persoana întâi. Putem transforma dialogul cu AI într-un schimb rece, logic și cauzal, aproape ca rezolvarea unei probleme de matematică.
Numai că succesul uriaș al acestor sisteme nu vine exclusiv din designul lor. Ele răspund unor goluri reale: singurătate, lipsa relațiilor, lipsa accesului la sprijin psihologic, familii și comunități slăbite, nevoia de a fi ascultat fără teamă că vei fi judecat.
Turkle observă chiar paradoxul: după ce tehnologia a contribuit la izolarea socială, aceeași izolare devine acum piața pentru o tehnologie care promite să înlocuiască relațiile pe care le-am pierdut.
Și atunci întrebarea nu mai este doar cum îi facem pe chatboți mai puțin umani. Dacă AI începe să acopere lipsuri majore ale oamenilor și disfuncționalități ale societăților noastre, suntem pregătiți să vorbim despre aceste lipsuri și să încercăm să le rezolvăm sau ne vom mulțumi să reglementăm tehnologia care le face mai ușor de suportat? |
