În weekendul nostru, Ucraina a trecut de ziua 1446 de război. Sub atacurile masive ale Rusiei asupra infrastructurii energetice a Ucrainei, cu pene de curent de urgență în majoritatea regiunilor. În plină iarnă, cu temperaturi prognozate până la –19°C, Kievul a avertizat populația că ar putea avea electricitate doar 1,5–2 ore pe zi.
În plan diplomatic, am aflat de la Volodimir Zelenski că americanii vor ca sfârşitul războiului, care va intra în curând în al cincilea an, să aibă loc „până la începutul verii, în iunie”.
Greu de spus cum va putea fi atins acest obiectiv. Următoarea întâlnire a celor două echipe de negociatori, ruşi şi ucraineni, ar putea avea loc peste o săptămână, la Miami. În continuare, însă, Rusia, care ocupă aproximativ 20% din teritoriul Ucrainei, cere controleze în totalitate regiunea estică Donbass. O cerinţă inacceptabilă pentru Kiev.
Între timp, serviciile ucrainene au aflat de o propunere făcută de Moscova americanilor, un pachet de cooperare economică de 12 trilioane de dolari, prezentat de negociatorul Kirill Dmitriev. Kievul suspectează că respectivul pachet ar putea include și concesii sensibile precum recunoașterea anexării Crimeei. Zelenski a reacționat deja, spunând că Ucraina nu va accepta „înțelegeri despre noi, fără noi”.
Au fost și alegeri parlamentare în Japonia, iar Sanae Takaichi, „Doamna de Fier” niponă, pare să fi obținut o victorie categorică, în ciuda unei prezențe mai reduse la vot, din cauza condițiilor meteo extreme. De altfel, au fost primele alegeri organizate în mijlocul iernii în ultimii 36 de ani în Japonia, țară care, de regulă, votează în perioade cu vreme mai bună.
Potrivit sondajelor la ieșirea de la urne, coaliția condusă de primul ministru Sanae Takaichi va câștiga între 302 și 366 din cele 465 de locuri din parlament.
În vârstă de 64 de ani, Takaichi este cunoscută pentru poziții naționaliste și o politică de apărare mai dură. Popularitatea sa este ridicată, mai ales în rândul tinerilor între 18 și 30 de ani. Faptul că țara are acum o femeie premier „creează senzația că ceva se schimbă într-o politică dominată tradițional de bărbați”, spune un sociolog nipon.
S-a scris mult și despre măcelul care e la Washington Post, unde au loc disponibilizări masive, fiind concediați circa 300 de jurnaliști, cam o treime din redacție.
Într-o analiză din The Guardian (Cade Washington Post, cade și o bucată din democrația americană) este descrisă situația unei jurnaliste corespondent de război din Ucraina: „Emailul a ajuns la Lizzie Johnson într-o după-amiază, în Ucraina, unde relata despre război. Rusia lovea din nou rețeaua electrică, iar ea lucra din mașină, fără căldură, fără curent, fără apă, scriind cu creionul pentru că cerneala îngheață. Subiectul mesajului: „Vești dificile”. Conținutul: postul ei la The Washington Post fusese desființat. „Tocmai am fost concediată de Washington Post dintr-o zonă de război. N-am cuvinte”, a scris ea pe X”.
Patronul Jeff Bezos nu are nevoie de bani, mai scrie The Guardian. Averea lui depășește 200 de miliarde de dolari. Pierderile anuale ale ziarului – aproximativ 100 de milioane – ar putea fi acoperite din câștigurile unei singure săptămâni. Doar că în primul mandat Trump, Amazon a pierdut un contract uriaș cu Pentagonul, de 10 miliarde de dolari, iar compania a susținut în instanță că a fost o pedeapsă politică pentru modul în care Washington Post a relatat despre administrație.
Așa că, cel mai probabil, Bezos a tras o concluzie rece: să ții piept Casei Albe costă prea mult pentru imperiul său de afaceri. Și așa ajung marile redacții, cu patroni miliardari tot mai dispuși la compromisuri, să cedeze presiunilor administrației Trump. Într-un moment deja critic pentru democrația americană.
Tot în SUA, a escaladat și subiectul rasismului prezidențial. Deși a retras videoclipul în care Barack și Michelle Obama apăreau cu capetele pe corpuri de maimuță, președintele Trump a zis că nu are de ce să își ceară scuze, că nu a greșit cu nimic.
Sky News scrie despre un istoric al unor atitudini rasiste ale lui Trump și ale tatălui său și atrage atenția asupra consecințelor, dar din perspectiva atitudinii noastre: „Problema nu mai este doar ce postează un președinte, ci ce ajungem să tolerăm colectiv. Dacă asemenea imagini devin parte din zgomotul zilnic al politicii, atunci nu mai vorbim despre un incident, ci despre o transformare a normelor. Iar adevăratul test nu este reacția la această postare, ci la următoarea”.
În timpul ăsta, vecinii unguri au aflat oferta electorală a alternativei la Viktor Orban. Partidul de opoziţie Tisza, condusă de Peter Magyar, propune în programul de 240 de pagini măsuri de combatere a corupţiei şi de deblocare a miliardelor de euro din fondurile europene îngheţate, o taxă anuală de 1% pe partea averii care depăşeşte 1 miliard de forinţi (3,13 milioane dolari), dar și reducerea impozitului pe venit pentru cei care câştigă sub salariul mediu.
Partidul se angajează să elimine dependenţa Ungariei de energia rusească până în 2035 şi să dubleze ponderea energiei regenerabile până în 2040. În plus, anunţă stabilirea unui „calendar previzibil şi realizabil” pentru adoptarea euro. Vedem în 12 aprilie dacă vecinii cred și mizează pe o Ungarie „funcțională și umană”.
La noi, am aflat de la președintele Nicușor Dan că a fost invitat la Washington, pe 19 februarie, la inaugurarea Comitetului pentru Pace al lui Donald Trump. Nu s-a decis dacă se duce. I-a întrebat de la prima invitație pe americani dacă prevederile Cartei pot fi „revizuite sau interpretate” astfel încât să fie compatibile cu obligațiile internaționale deja asumate de România. În funcție de răspuns, se decide.
Până acum, Viktor Orban se duce, iar Italia a anunțat că nu va face parte din Consiliu, deoarece Constituția nu permite aderarea la o organizație condusă de un singur lider.
Iar Ciprian Ciucu, ne-a lămurit, pragmatic, de ce nu e fezabil să își facă un partid nou, împreună cu Bolojan: partidele noi „nu au aer să respire în doi-trei ani” fără structuri teritoriale, nu avem un precedent de succes, nici măcar la Traian Băsescu.
Nimic nou nici în mecanismul în care se cere și se dă șpaga în primării, doar sumele au crescut simțitor. Te duci să iei autorizația, îți spune că e mult de lucru, iar rândul tău îți vine cel mai devreme în câțiva ani, dar te lasă să înțelegi că se poate rezolva cu o „atenție”.
De exemplu, la Primăria Sectorului 5, „Pedro” a cerut 24.000 de euro pentru urgentarea recepției unui ansamblu rezidențial, a acceptat 18.000 de euro și a încasat banii într-o pungă de plastic, în mașina dezvoltatorului. Din sumă, 70.000 de lei au fost „distribuiți” către superiori. Ulterior, alte șpăgi au fost împărțite chiar în toaleta Primăriei. În cazul de față, administratorul public, arhitectul-șef și un director adjunct al Poliției Locale – au fost puși sub control judiciar. Toate celelalte încă se întâmplă.
Și, după ce a fost scandalul cu Bolojan care ar avea un ceas de 200.000 de euro (demontat, între timp), Gabriel Kolbay s-a uitat prin declarațiile de avere ale parlamentarilor, să vadă cum stau la capitolul bunuri de lux - ceasuri scumpe, bijuterii, lingouri.
Mare i-a fost surpriza la zona suveranistă, împănată cu „plăceri vinovate”. Doar câteva exemple, lista e lungă. Cosmin Ioan Corendea, deputat AUR, declară trei ceasuri de lux (Patek Philippe Gondolo — 25.000 €, Piaget Altiplano — 28.000 €,
Rolex Yacht-Master — 35.000 €). Ninel Peia, membru al grupului „Pace – Întâi România”, menționează bijuterii și ceasuri evaluate la 400.000 €. Nicolae Chertif, senator AUR, declară lingouri de aur de 800.000 €.
Dintre partidele non-suveraniste, PSD are cei mai mulți aleși care declară astfel de bunuri: 32 de parlamentari - 24 deputați și 9 senatori. În top, Ovidiu Puiu, cu ceasuri de 105.000 euro și bijuterii de 45.000 euro. Iar la PNL 19 aleși - 10 deputați și 9 senatori - declară bunuri de lux, printre care și ceasuri, cu valori între zeci și sute de mii de euro. USR stă cel mai prost la acest capitol, are un singur parlamentar care declară ceasuri și încă doi care declară bijuterii, de 6-7.000 de euro.
Încheiem ziua cu un subiect pe care ne agităm și noi. Tot mai multe țări care intenționează să interzică accesul copiilor până la 15-16 ani la rețelele sociale. S-au alăturat în ultimele zile Cehia și Germania.
Cei care își propun asta ar fi bine să învețe din experiența Australiei. La aproape două luni de când a interzis, în premieră mondială, utilizarea rețelelor sociale de către copiii sub 16 ani, experiențele adolescenților arată că impactul interdicției nu este, până acum, cel scontat de autorități.
De exemplu, în cazul scanării faciale, aplicația a permis accesul unor copii de 13-14 ani, considerând că au 16. Dacă li s-a cerut permisul de conducere, au putut să treacă de restricții cu un permis al prietenilor, iar dacă au avut anterior date de naștere false, nu i-a mai controlat nimeni.
Interdicția a dus și la apariția unui nou val de „antreprenori”: o piață în care copiii sub 16 ani le dau bani prietenilor sau persoanelor mai mari să facă scanări de acte pentru ei, sau părinții o fac în locul lor.
Cei care au fost blocați spun însă că viața li s-a schimbat. Fără a generaliza, o tânără de 15 ani spune că acum trimite scrisori și e super tare și se ocupă de hobby-uri.
Oficial, guvernul spune că 4,7 milioane de conturi ale celor sub 16 ani au fost dezactivate sau eliminate. Dar cifrele sunt privite cu îndoială. |
Reflecția zilei: Iroseli
Jurnaliștii de la The Guardian au descoperit pe platforma Substack newslettere care promovează deschis ideologie nazistă, antisemitism și teorii ale supremației albe.
De exemplu, „NatSocToday” folosește o svastică drept imagine de profil, îl descrie pe Hitler drept „unul dintre cei mai mari oameni din toate timpurile” și susține că evreii ar fi responsabili pentru izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial. Are aproape 2.800 de abonați și abonament de 80 de dolari pe an.
Reporterii au mai găsit conturi care se susțin reciproc: distribuie aceleași materiale, își fac reclamă între ele și creează o rețea coerentă.
Printre ele, o activistă autointitulată „național-socialistă” care cere 150 de dolari pe an, un cont din Marea Britanie care publică imagini cu simboluri naziste și neagă Holocaustul, dar și o „arhivă de literatură a Reichului III” care monetizează texte de propagandă din anii ’30.
Mai mult, jurnaliștii au descoperit că, după ce s-au abonat la un singur newsletter extremist, platforma le-a recomandat automat alte 21 similare. Practic, odată ce accesezi o informație, sistemul amplifică exponențial accesul la acest tip de conținut.
Regulile platformei interzic doar conținutul care incită explicit la violență, dar nu interzic propaganda extremistă sau ideologică.
Iar cofondatorul Hamish McKenzie zice: „Nu ne plac naziștii – ne-am dori să nu existe astfel de idei. Dar cenzura nu face problema să dispară, ba chiar o agravează. Credem în libertatea de exprimare și în dezbatere deschisă”.
Libertatea de exprimare înseamnă în esență că nu ești pedepsit pentru opiniile pe care le exprimi. În ce privește propaganda extremistă, practica ne arată că este adesea avangarda violenței, chiar dacă nu constă în incitări explicite la violență.
Propaganda e, de obicei, primul pas. Întâi se repetă că un grup e vinovat, inferior sau periculos. Apoi cineva ajunge să creadă că violența e justificată. Multe atacuri din ultimii ani au pornit exact de la forumuri, texte ideologice, comunități online, teorii conspiraționiste.
Propaganda funcționează practic ca un proces de pregătire psihologică pentru justificarea violenței.
Întorcându-mă la convingerile deținătorului rețelei - „credem în libertatea de exprimare și în dezbatere deschisă” - cât de provocator ar fi dacă ar trebui să le găsim coexistând în ecosistemul extremist de pe Substak? |
