Asistăm la istoria care se scrie sub ochii noștri într-un fel pe care cu certitudine nu ni l-am dorit. Am aflat, dintr-o succesiune de breaking news-uri, că:
- Sistemele de apărare aeriană ale NATO au doborât o rachetă iraniană care se îndrepta spre spațiul aerian al Turciei și viza baza militară Incirlik, unde sunt staționate trupe americane
- Armata israeliană a doborât pentru prima oară în istorie un avion de vânătoare iranian folosind o aeronavă americană F-35
- O navă iraniană a fost scufundată de un submarin american lângă Sri Lanka, în primul atac de acest tip lansat de SUA după Al Doilea Război Mondial
- Ministerul Apărării din Qatar a fost vizat de 10 drone și două rachete de croazieră. Toate au fost interceptate cu succes
- Emiratele Arabe Unite au interceptat trei rachete și 121 de drone, în timp ce alte opt drone au căzut pe teritoriul său. Țara a fost vizată de peste 1.000 de atacuri de la începutul conflictului
A fost a cincea zi a războiului din Orientul Mijlociu, un război despre care ne imaginam că este mult mai departe de noi decât se simte acum.
Armata israeliană a lansat un nou „val amplu de atacuri” asupra Iranului și a cerut populației din sudul Libanului să plece spre nord, înainte de lansarea unei ample operațiuni împotriva Hezbollah.
În schimb, Gardienii Revoluţiei susţin că au „controlul total” asupra Strâmtorii Ormuz, punct de trecere cheie pentru comerţul mondial cu petrol la intrarea în Golful Persic, unde o navă port-container sub pavilion maltez a fost lovită de un proiectil.
În timp ce clericii iranieni se pare că l-au ales pe fiul ayatollahului ucis ca nou lider suprem al ţării, ministrul israelian al Apărării a amenințat că orice succesor va fi ținta unei asasinări, dacă va continua politica ostilă față de Israel și aliații săi.
Între timp, ceremonia funerară a ayatollahului Ali Khamenei, care trebuia să aibă loc în această seară la Teheran, a fost amânată.
Despre perspectivele războiului a vorbit secretarul american al Apărării, Pete Hegseth. El a spus că cele mai puternice forțe aeriene din lume, SUA și Israel, vor avea în mai puțin de o săptămână „control complet” asupra spațiului aerian iranian.
Discursul care va fi consemnat de istorie a sunat cam așa: „Jucăm pe miză maximă. Luptătorii noștri au autorizaţie maximă acordată personal de președinte și de mine. (...) Aceasta nu a fost niciodată menită să fie o luptă corectă și nu este o luptă corectă. Îi lovim când sunt la pământ, exact așa cum ar trebui să fie. (...) Singurele limite pe care le avem sunt dorința președintelui Trump de a obține efecte specifice în numele poporului american. (...) Noi stabilim ritmul și tempoul”.
Am avut și două discursuri politice împotriva deciziei lui Trump. Premierul Canadei, Mark Carney, a spus că, deși salută sfârșitul regimului ayatollahului Ali Khamenei, nu consideră că atacurile au fost legale și le vede drept „un alt exemplu al eșecului ordinii internaționale”.
Și, în ciuda amenințărilor lui Trump, premierul Spaniei, Pedro Sánchez, a declarat că Madridul se opune „încălcării dreptului internațional care ne protejează pe toți” și ideii că „lumea își poate rezolva problemele doar prin conflicte și bombe”.
Politico scrie despre perspectivele ca războiul să se extindă în Europa. În analiză apare explicit și România: scutul antirachetă de la Deveselu este considerat o posibilă țintă în cazul unei escaladări. Pe lângă rachete balistice, experții avertizează că Teheranul ar putea folosi drone, atacuri cibernetice sau chiar rețele de agenți pentru operațiuni pe teritoriul european.
În timpul ăsta, UE a prezentat un pachet de propuneri („Industrial Accelerator Act”) pentru relansarea industriei europene sub conceptul „Made in Europe”. O schimbare de doctrină de neconceput în urmă cu câteva luni.
Se vrea menținerea în Europa a unor sectoare industriale esențiale (ex. auto) și creșterea cererii pentru produse fabricate în Europa și cu emisii reduse de carbon.
Este introdus chiar și un concept considerat până acum tabu în UE din cauza riscului de protecționism - „preferința europeană”. Mai exact, companiile din sectoare strategice care beneficiază de finanțări publice ar putea fi obligate să utilizeze un anumit procent de componente produse în Europa.
Un exemplu concret: pentru ca vehiculele electrice să beneficieze de subvenții publice - cum ar fi primele de achiziție - acestea ar trebui să conțină cel puțin 70% componente produse local, iar bateriile să fie fabricate în Europa.
Franța vrea mai multe avantaje pentru producătorii europeni, Germania și mai multe state nordice au trecut peste reticența inițială, iar Comisia a acceptat ca anumite țări partenere (circa 40 - UK, Japonia, Canada) să beneficieze de tratament similar.
Propunerile Comisiei trebuie aprobate de statele membre și de Parlamentul European înainte de a deveni lege.
La noi, era ziua în care coaliția ar fi trebuit să aibă ultima discuție pe bugetul pe 2026 și să îi dea drumul pe circuit. Doar că nu a fost așa.
Discuția a durat circa 4 ore, iar la final, PSD l-a acuzat pe Ilie Bolojan că a inclus în proiect prevederi care contravin total solicitărilor exprimate de liderii partidelor - subfinanțarea programului de solidaritate, tăierea drastică a investițiilor pentru comunitățile locale și „confiscarea" la bugetul central a unei părți consistente din sumele cuvenite autorităților locale.
În ședință, premierul a cerut PSD să identifice surse de finanțare pentru programul de solidaritate propus, iar PNL a transmis că sunt investiții fără precedent și doar 25 din cele peste 3.000 primării vor avea bugete ușor mai mici, restul vor avea creșteri.
Spre seară, premierul Ilie Bolojan și-a făcut curaj să vorbească despre cum stau lucrurile, de fapt: „La ședința de coaliție ne-am închis în regulă. Întâlnirea a fost în bună regulă. Comunicatul este în contradicție cu ce s-a întâmplat azi și cu realitatea. (...) Este de neînțeles de ce atunci când discutăm treburi serioase în ședințe lucrurile sunt normale, apoi în comunicate lucrurile sunt total diferite. Asta nu ajută”.
Am mai aflat că guvernul se pregătește să prelungească pentru încă un an prețul plafonat al gazelor naturale pentru consumatorii casnici - 0,31 lei/kWh. Se va întâmpla în ședința de guvern de joi.
Până atunci, preţul benzinei a depăşit 8 lei/litru în toate staţiile Petrom, fiind prima scumpire a carburanţilor (cu cca 15 bani/litru) de la declanşarea războiului din Iran.
Iar fostul ministru al Agriculturii Adrian Chesnoiu a fost condamnat de ICCJ la 4 ani de închisoare cu executare, într-un dosar privind fraudarea unor concursuri de angajare organizate în cadrul Ministerului Agriculturii. Decizia instanței nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
Încheiem ziua cu o dezvăluire din seria „am rămas cu gura căscată, atunci când credeam că nimic nu mai poate să mă uimească”.
A apărut o adeziune, la PSD, din 2005, a actualului ministru USR al Apărării, Radu Miruță. Este pe bune. Iar ministrul care ar trebui să ne inspire încredere, fermitate, loialitate, pricepere în vremurile astea agitate zice așa: „Da, datele din document îmi aparțin.
Da, respectivele date erau disponibile la căminul facultății. Da, acolo am semnat mai multe documente cand am mers la mare cu PSD, organizaţi de administraţia căminului ca şef de palier al căminului facultății, neavând niciunul dintre noi vreo treaba cu politica la acea vreme”. |
Reflecția zilei: Absurdul ca miză
Dintr-o analiză care merită citită scrisă de laureatul Nobel Daron Acemoglu, pentru Project Sydicate.
(Daron Acemoglu este laureat al premiului Nobel pentru Economie în 2024 și profesor la MIT. Este coautor, alături de James A. Robinson, al volumului Why Nations Fail și, împreună cu Simon Johnson, al cărții Power and Progress.)
„Donald Trump, cel care a ajuns la putere promițând că nu va implica SUA în noi conflicte militare externe, mai ales în Orientul Mijlociu, a declanșat acum unul potențial mai riscant decât războiul din Irak de acum o generație, și cu o justificare și mai șubredă.
Însă folosirea puterii statului pentru a zdrobi o companie privată ar putea avea efecte și mai ample.
Robert Mugabe, fostul dictator al statului Zimbabwe, a câștigat marele premiu la loteria națională în 2000. Și a câștigat dintr-un motiv simplu: pentru că putea.
Odată ce distrugi instituțiile care îți limitează puterea, așa cum a făcut Mugabe în cei 37 de ani de domnie, poți conduce pentru îmbogățirea personală, pentru glorificarea personală sau, pur și simplu, pentru divertisment personal.
Ce modalitate mai bună de a demonstra o putere fără constrângeri decât să arăți că sistemul existent de reguli este o farsă? Daunele pe care un astfel de comportament le poate provoca normelor și instituțiilor fac parte din design.
„Loteria” lui Mugabe își găsește ecoul în două decizii recente ale administrației Trump, ambele promovând o agendă care urmărește eliminarea oricăror constrângeri asupra comportamentului viitor al lui Trump și al aliaților săi”.
Cele două sunt războiul împotriva Iranului și războiul împotriva Anthropic.
„Trump a atins, probabil, un nivel al absurdului comparabil cu cel al lui Mugabe prin atacul militar asupra Iranului și prin ofensiva legală împotriva Anthropic.
Un președinte care a venit la putere promițând că nu va crea noi angajamente externe, mai ales în Orientul Mijlociu, a declanșat unul potențial mai riscant decât războiul din Irak de acum o generație – și cu o justificare și mai slabă.
Un președinte care denunță „socialismul” și „democrații de extremă stângă” folosește statul pentru a zdrobi o companie privată.
Însă, în ambele cazuri, absurdul este chiar miza – așa cum a fost și pentru Mugabe. Șocul și călcarea în picioare a normelor întruchipează crezul personal și politic al lui Trump: regulile sunt pentru fraieri”.
De partea cealaltă fiind, de ce n-am sta o vreme, precum chinezul, pe malul râului, fraieri naționali și planetari, fără urmă de resentiment sau frustrare? |
