Multe reacții astăzi după victoria zdrobitoare a extremei drepte în landul german Saxonia-Anhalt, unde AfD a obținut 43,8% din voturi, aproape dublu față de 2021, și s-a apropiat la numai trei mandate de majoritatea absolută.

Europa s-a împărțit între cei care văd rezultatul ca pe un avertisment grav: premierul polonez Donald Tusk („doar idioții sau trădătorii se pot bucura”), miniștrii francezi Roland Lescure și Benjamin Haddad („un moment extrem de grav pentru Europa”), ministrul italian de Externe Antonio Tajani („un semn îngrijorător”)

și cei care îl celebrează: Viktor Orbán („Puneți-vă centura. Acesta este doar începutul!”), vicepremierul italian Matteo Salvini („O altă Europă este posibilă”), liderul partidului spaniol Vox Santiago Abascal („o mare speranță pentru Germania și pentru Europa”), liderul partidului portughez Chega André Ventura („o victorie istorică”), liderul Partidului Libertății din Olanda Geert Wilders (a felicitat AfD).

Presa internațională îi face și portretul lui Ulrich Siegmund, liderul de 35 de ani care a dus AfD la această victorie. Fost vânzător de parfumuri ambientale, cu studii de psihologie economică și experiență în marketing, Siegmund a învățat să influențeze emoțiile: zâmbește, vorbește calm, se fotografiază cu familii și copii și transformă probleme complicate în clipuri TikTok de 30 de secunde, urmărite de peste 700.000 de oameni.

Nu le vinde alegătorilor doar un program, ci sentimentul că o Germanie sigură, ordonată și familiară, despre care spune că a fost pierdută, poate fi recuperată.

În spatele imaginii accesibile se află însă unul dintre cele mai radicale programe regionale ale AfD. Partidul promite:

• Deportări accelerate „din primul minut”, muncă obligatorie în folosul comunității pentru solicitanții de azil și clase separate pentru copiii refugiaților.


• Școlile ar urma să promoveze „familia normală, formată dintr-un bărbat și o femeie”, să-i educe pe copii în spiritul „iubirii față de popor și patrie” și să elimine steagul curcubeu.


• Modificarea manualelor, astfel încât fascismul să nu mai fie condamnat ca acum.


• Reducerea finanțării televiziunii publice, a programelor de educație civică și climă, reintroducerea educației la domiciliu și crearea unei „miliții voluntare a cetățenilor”.

BBC explică de ce victoria AfD privește întreaga Europă: Germania este cea mai mare economie și principala putere politică a UE, iar slăbirea guvernului lui Friedrich Merz afectează capacitatea blocului de a răspunde războiului Rusiei, presiunilor SUA și concurenței Chinei.

În următoarele 12 luni urmează alegeri importante și în Franța, Italia, Spania și Polonia, iar scorul AfD poate deveni un model pentru alte formațiuni radicale.

Partidul a intrat în campanie cu sloganul optimist „Orice este posibil!” și cu promisiunea că germanii vor putea fi din nou mândri de țara lor. Rezultatul arată că tot mai mulți alegători sunt dispuși să-i ofere această șansă. Și nu e valabil doar în Germania.

Deutsche Welle privește spre România și se întreabă dacă ascensiunea AfD poate prevesti un rezultat asemănător pentru AUR.

Cele două partide cresc pe fondul neîncrederii în instituții, al scăderii nivelului de trai, al ostilității față de sprijinirea Ucrainei și al propagandei ruse, iar izolarea lor obligă partidele democratice să formeze coaliții tot mai fragile, care alimentează la rândul lor discursul despre „cartelizarea” sistemului.

Pericolul este mai mare în Europa de Est, unde nostalgia pentru autoritarism rămâne puternică: 36% dintre români și slovaci consideră bun pentru țara lor „un sistem totalitar fără alegeri regulate”.

În timpul ăsta, noi ne ocupăm de guverne pe surse, contemplarea unei posibile crize economice, începem școala cu dojeni și descoperim noi cârdășii business - politică - justiție.

Pe subiectul noului guvern, avem informații doar pe surse - ar urma noi consultări cu partidele și apoi o nominalizare, săptămâna asta. De la Cotroceni nu a fost anunțat un plan concret, deși în urmă cu câteva zile, Nicușor Dan ne-a lăsat să credem că ia problema în serios („e momentul să tranșăm problema”).

În ce privește candidatul, a apărut astăzi un nume (relativ) nou: diplomatul Luca Niculescu. Fostul ambasador în Franța și actualul coordonator al procesului de aderare a României la OCDE ar fi una dintre variantele analizate la Cotroceni, iar PSD ar fi dispus să accepte.

Cifra zilei este 2.775 de euro - doar atât alocă România pe an pentru fiecare elev sau student, cea mai mică sumă din UE. Prin comparație, Bulgaria, următoarea țară de la coada clasamentului, cheltuiește 3.754 de euro, Danemarca ajunge la 15.323 de euro, iar Luxemburg la 27.531 de euro. România alocă Educației numai 3% din PIB, față de media europeană de 4,7% și de 6,8% în Suedia.

Iar declarația zilei vine de la Nicușor Dan care, în prima zi de școală, a zis că avem probleme ca societate pentru că nu valorizăm cunoașterea, care are legatură directă cu prosperitatea. Și că părinții au și ei vina lor, că cred ei că știu mai bine decât profesorii cum se face educație, când ar trebui mai degraba să își învețe copiii să doarmă mai bine, să nu mai stea toată ziua pe calculator și să îi respecte pe profesori.

Dar declarația zilei este despre politicieni și exemplul lor. Nicușor Dan a pledat mai întâi pentru lucrul în echipă: „Mult timp, inclusiv în școala pe care am făcut-o eu, ne-am concentrat pe succesul individual și pe dobândirea de competențe individuale. Cred că lipsește sau este mult mai puțin prezentă în cultura noastră educația de a lucra în echipă”.

Dar a eșuat, în final, în a da vina pe toată lumea și a atribuit eșecul colectiv: „După ce ani de zile ai fost educat să te ocupi de tine și să neglijezi comunitatea, asta se vede și în interacțiune. Evident că este un eșec pentru toată lumea. Aceste patru luni sunt un eșec pentru toată lumea”. O fi și ăsta un fel de „muncă de echipă” ...

Avem azi și cârdășia zilei. NewsCenter scrie despre o cursă privată spre Mykonos care a îngrămădit într-un avion de lux judecători, politicieni, șefi de instituții și oameni de afaceri.

Printre cei 13 pasageri s-au aflat judecătorul CCR Cristian Deliorga, președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, foștii miniștri Florin Manole, Victor Ponta și Ovidiu Silaghi, senatorul UDMR István-Loránt Antal, șeful Aeroporturilor București, Bogdan Mîndrescu, precum și omul de afaceri Gruia Stoica, condamnat definitiv pentru trafic de influență.

Ce făceau ei împreună? Președintele Camerei de Comerț, Mihai Daraban, spune că instituția a plătit cursa pentru o întâlnire de câteva ore cu potențiali investitori americani, ale căror nume nu le poate dezvălui. Prezența celor doi magistrați a explicat-o și mai simplu. I-a invitat pentru că îi sunt prieteni: „Există viață și în afara profesiei”.

Ilegal? La ce știm până acum, nu. Imoral? Cui îi mai pasă?

Și câteva dintre știrile importante ale zilei:

• CSAT a aprobat planul de înzestrare al Armatei pentru perioada 2027–2036, precum și programul de transformare și dezvoltare a forțelor armate până în 2044. România și-a asumat să majoreze până în 2035 cheltuielile pentru apărare și domeniile conexe la 5% din PIB. CSAT a decis și continuarea discuțiilor pentru consolidarea prezenței militare americane în România, fără să anunțe deocamdată ceva concret.


• PNL și USR au atacat la CCR noua împărțire a funcțiilor din conducerea Camerei Deputaților. Cele două partide acuză PSD, AUR și SOS România că au încălcat reprezentarea proporțională rezultată din alegeri, după ce două posturi de secretar deținute de PNL și USR au fost date AUR și SOS. Cer CCR să anuleze noua repartizare.


• Wizz Air pregătește concedierea a 172 dintre cei 1.892 de angajați pe care îi are în România. Disponibilizările ar urma să aibă loc în octombrie și noiembrie.


• Casca de protecție ar putea deveni obligatorie pentru toți utilizatorii trotinetelor electrice, indiferent de vârstă. Guvernul susține proiectul, însă obligația nu este încă în vigoare și trebuie aprobată de Parlament. În 2025, 2.751 de persoane au ajuns la Urgențe după accidente cu trotinete, iar peste 350 au avut nevoie de operații.


• Industria europeană ar putea pierde încă 300.000 de locuri de muncă până la sfârșitul anului, avertizează Eurometal. Organizația acuză China că încearcă să preia poziții-cheie în lanțurile europene de aprovizionare cu metale și alte componente folosite în aproximativ 90% din industria prelucrătoare. Producătorii europeni sunt dezavantajați de energia scumpă și costurile de mediu, în timp ce excedentul comercial al Chinei în relația cu UE a ajuns la aproximativ un miliard de euro pe zi.

Încheiem ziua cu lumea care se schimbă. Europa a făcut încă un pas spre producția în serie a „mașinilor zburătoare”. Compania olandeză PAL-V a primit autorizația care îi permite să fabrice vehicule capabile să meargă pe șosea și să zboare. Acestea ar putea atinge 160 km/h pe șosea și 500 km/h în aer și ar permite continuarea călătoriei imediat după aterizare, fără schimbarea mijlocului de transport.

Deocamdată, mașinile nu au voie să zboare: PAL-V mai trebuie să obțină certificarea finală de siguranță. Pentru a le conduce va fi nevoie atât de permis auto, cât și de permis de pilot. Compania spune că ele ar putea fi folosite mai ales pentru a transporta rapid specialiști, produse esențiale sau echipe de intervenție în zone greu accesibile.

Evenimentele zilei

Știrile zilei

Nu rata azi pe SPOT

Life

Sport

Reflecția zilei: Fascismul vremurilor de pe urmă

Seceta a coborât nivelul Dunării și a scos la suprafață epave naziste, muniție neexplodată și alte relicve ale celui de-Al Doilea Război Mondial. Imaginea surprinde tulburător momentul politic actual: trecutul pe care îl credeam îngropat reapare într-o lume destabilizată de crize pe care Hitler și Mussolini nu le-ar fi putut anticipa, scriu Naomi Klein și Astra Taylor, într-o analiză din Financial Times.

„Trecutul nu este niciodată mort. Nici măcar nu a trecut”, scria William Faulkner. Dar ceea ce vedem astăzi nu este doar întoarcerea fascismului din secolul trecut. Este o versiune nouă, adaptată încălzirii globale, inteligenței artificiale, armelor nucleare și concentrării unei puteri uriașe în mâinile câtorva oameni. Klein și Taylor o numesc „fascismul vremurilor de pe urmă”.

Fascismul clasic se năștea într-o Europă traumatizată de război, sărăcie și șomaj. Exploata frica și resentimentele, identifica dușmani și promitea ordinea. Viitorul său era violent și rezervat celor considerați demni să facă parte din comunitate, dar era totuși prezentat ca un viitor colectiv: locuri de muncă, case, teritorii și prosperitate pentru „ai noștri”.

Noua extremă dreaptă promite și ea întoarcerea la o epocă de aur: fabrici redeschise, locuri de muncă sigure, familii tradiționale și națiuni omogene. Numai că își construiește discursul într-o lume în care schimbările climatice distrug teritorii și împing populații spre migrație, iar automatizarea poate elimina tocmai slujbele pe care politicienii promit să le readucă.

În această contradicție se află esența teoriei. În locul unui proiect real pentru un viitor comun, apare pregătirea pentru colaps. Cei foarte bogați își cumpără buncăre, insule și tehnologii de supraviețuire sau visează la colonizarea altor planete. Societatea nu mai este imaginată ca o comunitate care trebuie salvată, ci ca o mulțime din care scapă cine poate.

Trei forțe diferite se întâlnesc în această viziune: fundamentaliștii religioși care așteaptă sfârșitul lumii, adepții accelerării tehnologice indiferent de consecințe și etno-naționaliștii care descriu imigrația și schimbările demografice drept amenințări existențiale.

Unii vorbesc despre Apocalipsă, alții despre o inteligență artificială care va depăși omul, iar ceilalți despre o presupusă „mare înlocuire”. Împreună, transformă frica de viitor într-un program politic.

Criza climatică arată cel mai clar mecanismul. Când incendiile, seceta sau sărăcia îi obligă pe oameni să plece, extrema dreaptă nu discută cauzele și nici soluțiile comune. Vorbește despre o „invazie” și mută vina asupra migranților.

Zidul ia locul politicii climatice. Excluderea ia locul solidarității. În acest sens, fascismul vremurilor de pe urmă este o formă perversă de adaptare: nu încearcă să salveze lumea, ci să hotărască cine merită protejat de prăbușirea ei.

Teoria explică și atracția extremei drepte asupra unor tineri, mai ales asupra bărbaților care nu-și mai permit o locuință, nu au siguranța unei cariere și simt că promisiunea prosperității le-a fost retrasă. Dacă viitorul pare furat, un trecut imaginar poate deveni seducător. Internetul îi adaugă fotografii idealizate, meme-uri, furie și sentimentul apartenenței la o comunitate aflată în război cu sistemul.

Klein și Taylor găsesc însă și o lecție în trecut. În timpul Marii Crize, Franklin Roosevelt a răspuns nesiguranței prin New Deal: investiții, infrastructură, locuri de muncă și servicii publice. Democrația nu s-a apărat doar condamnând extremismul, ci oferindu-le oamenilor motive concrete să creadă în ea.

Aceasta este și concluzia analizei: fascismul vremurilor de pe urmă nu poate fi învins numai prin indignare, avertismente sau cordoane sanitare. Trebuie combătută sursa din care își extrage puterea - convingerea tot mai răspândită că nu mai există un viitor pentru toți. Iar cea mai eficientă apărare a democrației este construirea unei lumi în care oamenii să poată crede din nou că viitorul le aparține.

Mă gândeam, căutând sursa comportamentului individual distructiv: într-o lume care se dărâmă așa cum o știm și cu un viitor fără perspective și speranțe, ce sens mai au fricile?