Înainte să plece la reuniunea ONU de la New York, Nicușor Dan a semnat decretul prin care îl desemnează pe Siegfried Mureșan candidat pentru funcția de prim-ministru. Decretul va fi publicat luni în Monitorul Oficial, moment din care Mureșan are la dispoziție 10 zile pentru a cere votul de încredere al Parlamentului asupra guvernului și programului de guvernare.

În weekend, Mureșan a avut două postări pe Facebook: una în care a zis că va construi pe baza lucrurilor bune făcute de Bolojan, care a stabilizat țara, dar acum trebuie să intrăm într-o etapă de creștere. Și a doua în care a promis că va păstra „lumina aprinsă în cămară” (cea cu șobolani găsiți de Bolojan) și va „curăța toată dezordinea care s-a adunat în peste 30 de ani în statul român”. Nu știu cât îl va ajuta asta să strângă voturile care îi lipsesc.

Tema reuniunii ONU la care participă președintele este „Restabilirea încrederii, gestionarea transformării: o Organizație a Națiunilor Unite care produce rezultate pentru toți”. Participă fizic circa 130 de șefi de stat și de guvern.

După care, Nicușor Dan împreună cu Mirabela Grădinaru vor merge la recepția tradițională oferită de Donald și Melania Trump, iar mai apoi vor inaugura „The Queen Marie of Romania Corner”, la 100 de ani de la turneul Reginei Maria în SUA.

Este vorba despre turneul american din 1926 al Reginei Maria, una dintre cele mai spectaculoase acțiuni de diplomație publică din istoria României.

Regina Maria a sosit în SUA împreună cu principele Nicolae și principesa Ileana, a trecut prin New York și Washington, a fost primită la Casa Albă de președintele Calvin Coolidge, apoi a traversat țara cu un tren special. Presa o urmărea aproape permanent, iar cele mai mici detalii ale programului erau transformate în știri.

Obiectivul ei a fost să „pună România pe hartă”, prin ceea ce astăzi numim diplomație publică: folosirea notorietății unei personalități pentru a crea interes și simpatie față de țara pe care o reprezintă. O poveste care merită citită sau reamintită.

În contrast cu imaginea zilei: La Forumul Economic Carpatic, președintele Nicușor Dan stă în primul rând, alături de Volodimir Zelenski. La un moment dat se apleacă - fără grație - își ridică binișor de la pământ piciorul drept (nu cel de lângă Zelenski), pantalonul se ridică și el substanțial și președintele român trage în sus de șosetă. Zelenski se întoarce spre el și îl privește lung. După care Nicușor Dan repetă figura cu celălalt picior. Zelenski îl privește și mai lung. Merită să-i vedeți fața.

Trecem mai departe, că multe evenimente externe importante au avut loc în weekend - au fost alegeri în Rusia, în Germania, dar și evoluții în Orientul Mijlociu. SUA au semnat un „acord istoric” cu Danemarca și Groenlanda. Iar Trump a mai deschis un front de luptă, de data asta cu presa.

Rebelii houthi din Yemen, susținuți de Iran, au lansat rachete și drone spre Arabia Saudită, lovind pentru prima dată după câteva luni capitala Riad, dar au atacat și instalații Aramco din Yanbu, unul dintre punctele esențiale pentru exporturile de petrol. Asta după ce deja Aramco informase rafinării europene că nu vor primi petrol în octombrie, din cauza perturbărilor. Mai mult, Iranul a transmis că Strâmtoarea Ormuz va fi redeschisă doar dacă SUA îndeplinesc toate condițiile Teheranului.

În timpul ăsta, benzina și motorina au ajuns la cele mai mari prețuri înregistrate vreodată în UE, iar în cazul motorinei, este așteptat să mai crească până în octombrie. Acum, la nivelul UE, un litru de benzină costa în medie, 2,063 euro, iar motorina - 2,159 euro. Diferențele dintre state sunt mari - cel mai ieftin litru de benzină este în Malta (1,34 euro) și cel mai scump în Danemarca (2,56 euro). La motorină - 1,21 euro în Malta și 2,51 euro în Finlanda.

Ca să creeze probleme în toată lumea, SUA au cheltuit nu mai puțin de 45,1 miliarde dolari - acestea sunt costurile de până acum ale războiului cu Iranul (nu sunt complete și nici finale).

Au fost și alegeri cu miză mare în două regiuni din Germania, un test atât pentru guvernarea federală, cât și pentru ascensiunea extremei drepte.

În Mecklenburg-Pomerania Occidentală, partidul de extremă dreapta AfD a ieșit pe primul loc, cu aproximativ 37%, înaintea social-democraților SPD. Victoria vine la scurt timp după succesul AfD din Saxonia-Anhalt și confirmă avansul puternic al partidului în estul Germaniei. În același timp, CDU, partidul cancelarului Friedrich Merz, a căzut la circa 5,5%, cel mai slab rezultat regional al conservatorilor de după Al Doilea Război Mondial. AfD rămâne însă izolat politic, celelalte partide refuzând să intre la guvernare cu el.

La Berlin, partidul de stânga Die Linke a câștigat, cu aproximativ 24,5%, în timp ce CDU, partidul lui Merz, a venit pe locul al doilea, iar AfD a ajuns la circa 16%. Aici, votul a fost dominat mai ales de criza locuințelor și de chiriile foarte mari. Cancelarul a numit rezultatul un „dezastru”, dar a spus că nu renunță nici la funcție, nici la reformele economice contestate și că va continua cu „fermitate, perseverență și răbdare”.

Au fost alegeri și în Rusia, unde s-a votat timp de trei zile pentru noua Dumă de Stat. Știm până la acest moment că prezența a ajuns la aproape 57%. Primele rezultate sunt așteptate duminică seară. Este primul scrutin pentru Parlament după invazia pe scară largă a Ucrainei, iar Vladimir Putin vrea să valideze prin rezultate sprijinului cetățenilor pentru război.

Alegerile au fost marcate direct de război. Moscova a fost lovită de cel mai amplu atac cu drone de până acum - circa 1.600 de drone de sâmbătă până duminică. Autoritățile au raportat și atacuri cibernetice asupra sistemului electoral. S-a votat inclusiv în teritoriile ucrainene ocupate de Rusia, iar opoziția din exil a încercat o mobilizare simbolică împotriva Kremlinului, fără rezultat vizibil în interiorul țării.

Iar SUA au semnat cu Groenlanda și Danemarca un acord pe care Trump îl numește istoric și un triumf, prin care americanii obțin acces militar extins, posibilitatea construirii unor noi baze și garanții împotriva unei prezențe strategice a Rusiei și Chinei. Fără ca Groenlanda să fie cedată SUA.

Totuși, comentează The Atlantic, este exact ceea ce liderii danezi și groenlandezi spuneau încă de la început că poate fi negociat. Și ar fi putut fi obținut fără amenințări și fără a pierde încrederea aliaților. Nu un triumf, ci un fiasco.

Tot în weekend, Casa Albă a pus în aplicare interdicția anunțată de Donald Trump împotriva CNN, MS NOW și Politico. Jurnaliștii celor trei redacții au rămas fără acces, iar legitimațiile le-au fost dezactivate sau confiscate. Toate cele trei organizații au anunțat că își vor apăra drepturile garantate de Primul Amendament.

Motivul invocat de Trump pentru atacul la adresa presei: „Instituțiile de presă nu ar trebui să aibă posibilitatea de a publica în mod constant ficțiune și minciuni atunci când relatează despre președintele SUA, despre administrația Trump sau despre SUA. Vor urma și alte instituții de presă care propagă știri false”.

În timpul ăsta, scrie The Guardian, PISA 2025 arată cum se prăbușesc ceea ce până mai ieri erau modelele educaționale ale Europei. Franța a obținut cele mai slabe rezultate PISA din istoria sa. Germania, la fel. Olanda a coborât la minime record, iar Finlanda, mult timp prezentată drept unul dintre marile modele educaționale ale lumii, continuă să piardă teren.

Șocul este mare: în fostele puteri educaționale ale Europei, aproape unul din trei adolescenți nu mai atinge nivelul de bază la lectură și matematică. Țări care timp de decenii au investit masiv în educație și au fost modele internaționale descoperă că succesul trecut nu garantează performanța viitoare. Motivele sunt multiple, multe dintre țări s-au mobilizat deja.

Încheiem cu recomandări de ascultat lucruri interesante, bune și utile pentru starea vieții noastre de zi cu zi.

Un interviu cu Mircea Miclea, cu idei, opinii și concluzii simple și clare despre problemele școlii românești și cum pot fi ele rezolvate. Una pare greu de rezolvat: De ce deși problemele educației sunt cunoscute, datele există, iar multe dintre soluții sunt pe masă de ani de zile, școala românească se degradează în continuare?

Explicația, spune Mircea Miclea, trebuie căutată în felul în care este exercitată puterea în România: țara nu este condusă de „elite rezolutive”, interesate să repare sistemele, ci de „elite extractive”, care folosesc funcțiile pentru a obține bani publici, posturi și prestigiu pentru ele și pentru partide.

Și am lansat primul episod al emisiunii „Cum supraviețuim?” realizat de Adriana Nedelea, o emisiune despre cum ne schimbă crizele mintea, emoțiile și felul în care trăim. Și despre cum ne afectează psihic instabilitatea politică, polarizarea, războaiele, dezinformarea și nesiguranța economică de care tot avem parte.

În primul episod, interlocutorul Adrianei este Radu Atanasiu, profesor de gândire critică și decizii de business și decan asociat la Bucharest International School of Management. El explică de ce am ajuns să ne sară țandăra din orice (și de ce ne-am enervat așa de tare la episodul croissant vs merdenea), de ce am ajuns la o polarizare extremă în societate, cum putem ieși din gândirea în alb și negru și ce pierdem când ajungem să ne definim prin „de-ai cui suntem”. Ne dă și câteva motive de speranță: România care gândește critic există deja și există soluții nu doar să supraviețuim, ci să viețuim (bine).

„Poți să controlezi reacția ta la ceea ce nu depinde de tine. Trebuie să înțelegi ce depinde de tine și să nu te superi pentru ceea ce nu depinde de tine, să faci ceva atunci când depinde de tine și să ai înțelepciunea să diferențiezi între cele două. Majoritatea lucrurilor de la televizor nu depind deloc de tine”, spune Radu Atanasiu. Pentru restul, ascultați emisiunea.

Evenimentele zilei

Știrile zilei

Nu rata azi pe SPOT

Life

Sport

Reflecția zilei: Furnicile democrației

Un interviu extrem de interesant în The Atlantic cu istoricul Timothy W. Ryback, despre noua sa carte, „53 Days: How Hitler Dismantled a Democracy”.

Cartea urmărește perioada dintre 30 ianuarie 1933, când Adolf Hitler a fost numit cancelar al Germaniei, și 23 martie 1933, când Reichstagul a adoptat așa-numita Lege de abilitare, care i-a oferit puterea de a guverna practic fără control parlamentar și a deschis calea desființării Republicii de la Weimar.

Urmărind ce s-a întâmplat în cele 53 de zile, concluzia istoricului este că ascensiunea lui Adolf Hitler nu a fost inevitabilă, iar prăbușirea Republicii de la Weimar nu a urmat un traseu imposibil de oprit.

Deși cartea istoricului nu face trimiteri la politica actuală, Scott Stossel, autorul interviului, observă că unele dintre mecanismele descrise de Ryback au ecouri contemporane.

Hitler era obsedat de tarifele vamale. A încercat să-l demită pe șeful băncii centrale. Era preocupat de ideea de a pune mâna pe Groenlanda. Era hotărât să adauge o aripă nouă și costisitoare Cancelariei Reichului, parte a ambițiilor sale arhitecturale grandioase pentru capitala țării.

A atacat și a redus la tăcere presa, a încercat să elimine din administrația publică pe oricine îi era neloial, a dat dovadă de un talent aparte în a amplifica nemulțumirile populiste ale bazei sale electorale și a incitat tineri furioși să întreprindă acțiuni paramilitare împotriva celor percepuți drept inamici.

Și întrebarea lui este: istoria se repetă sau doar „rimează”?

Ryback nu susține că Germania anului 1933 și America actuală sunt situații identice. Dar istoricul crede că unele mecanisme merită studiate: politica resentimentului, contestarea legitimității instituțiilor, blocarea deliberată a procesului democratic și folosirea blocajului drept dovadă că democrația însăși nu funcționează.

Însă, spune el, mai importantă decât orice paralelă contemporană este lecția despre puterea de acțiune a oamenilor.

Privită dinspre final, ascensiunea lui Hitler pare o succesiune perfect coerentă de evenimente care nu puteau conduce decât într-un singur loc.

Privită însă din interiorul celor 53 de zile, imaginea este mult mai puțin ordonată: Hitler întâlnea rezistență, unele dintre inițiativele sale erau blocate, existau limite constituționale, presa îl contesta, adversarii politici încercau să salveze republica, președintele avea puterea de a-l înlocui, iar alegătorii încă mergeau la urne.

Între momentul în care Hitler a fost numit cancelar și cel în care a primit puterile care i-au permis să distrugă democrația germană au existat numeroase puncte în care instituțiile, politicienii, presa sau alegătorii ar fi putut schimba cursul evenimentelor (fiecare etapă este detaliată în carte).

Hitler putea fi oprit, susține Timothy W. Ryback. Iar acesta este motivul pentru care istoria acelor 53 de zile contează și astăzi: ne arată că înainte ca prezentul să devină istorie, rezultatul rămâne deschis. Și depinde de ce alegem să facem.