Ești amator de băi termale? Acestea sunt locurile în care trebuie să ajungi (Galerie foto)

Ești amator de băi termale? Acestea sunt locurile în care trebuie să ajungi (Galerie foto)

Nu e nicio rușine să recunoști că, măcar din când în când, e plăcut să stai în apa caldă și binefăcătoare, cu un cocteil în mână. Organismul are nevoie și de relaxare, iar creierul îți va mulțumi și el.

În plus, multe dintre apele termale au proprietăți unice, așa că îți poți alege destinația după nevoi. Iar dacă nu ai (încă) astfel de nevoi, atunci lista e cu adevărat lungă, iar My Weekly ți-a pregătit o listă cu astfel de atracții. De ce nu ar fi și vacanța lui 2022 altfel, așa cum a fost, de fapt, toată ultima perioadă?

ADVERTISING

Pamukkale, Turcia

Situate în provincia Denizili, din Turcia, aceste băi termale sunt fascinante și doar dacă le privești. Apa termală scaldă terasele naturale, iar locul e numit și Castelul de bumbac. O simplă privire pe fotografiile din zonă și e limpede cum și-a dobândit acest loc renumele.

Apa e bogată în calciu și minerale, iar beneficiile ei sunt cunoscute încă de pe vremea vechilor greci și romanilor, care au construit aici orașul Hierapolis, pe vârful muntelui.

În pauzele dintre băi, sunt destule ruine romane de admirat, extrem de bine conservate.

ADVERTISING

Chinoike Jigoku, Japonia

Locul în care se află aceste băi termale și peisajul pe care acestea îl formează e cu totul special. Apa este de un oranj roșiatic, formând un peisaj aproape dramatic.

Sunt nu mai puțin de 9 izvoare calde, fiecare având 78 de grade Celsius. Sunt prea fierbinți pentru a permite îmbăierea, dar peisajul, cu apa bogată în oxid de fier care ”fierbe”, merită toată osteneala de a ajunge în zonă.

The Grand Prismatic Spring, SUA

Chiar în Parcul Yellowstone din SUA se află The Grand Prismatic Spring. Spectrul de culori pe care apele îl au aici îl fac unic în lume.

ADVERTISING

Cu un diametru de aproape 113 metri, lacul fierbe, în centru, la temperaturi de 87 de grade Celsius. Iar microbii au creat în jur cercuri-cercuri în apa termală. Din nou, un peisaj aproape extraterestru.

Szechenyi, Budapesta

Construite în 1913, băile Szechenyi, din Budapesta, sunt cele mai vizitate din capitala ungară. Atmosfera aici e una relaxantă, aproape romantică seara.

Și aici apele termale sunt apreciate de pe vremea romanilor. Arhitectura neo-barocă din zonă contribuie la crearea unui cadru unic, pe care ți-l vei aminti multă vreme.

Ai la dispoziție 18 piscine, masaj, spa și cabine în care poți face saună.

Hot Springs Cove, Canada

Din păcate, în acest loc lăudat nu poți ajunge decât cu barca sau pe calea aerului. Dar drumul în sine va fi o aventură, pentru că vei vedea lei de mare, balene și câte și mai câte.

Ce urmează? Relaxare! Vei sta la soare pe stânci și vei fi stropit de apele calde ale unei cascade. Sunt și piscine naturale mai calde sau mai reci din care poți alege. Mai răcoroase aproape de ocean, mai calde aproape de cascadă.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇