WTA a anunțat noul clasament mondial: Simona Halep, în cădere

WTA a anunțat noul clasament mondial: Simona Halep, în cădere

Simona Halep coboară în clasamentul mondial pe care WTA l-a anunțat în această dimineață.

Sportiva noastră a pierdut două locuri după rezultatele de la Indian Wells și este pe locul 19.

În schimb, Sorana Cîrstea urca un loc și ajunge pe 39, în timp ce Irina Begu coboară o poziție până pe 62.

Gabriela Ruse e protagonista săptămânii printre românce și ajunge pe 84, cea mai bună clasare din carieră, după ce a făcut un salt de opt poziții.

Șapte din primele zece jucătoare ale lumii își schimbă pozițiile în ierarhia mondială în urma rezultatelor din ultimele 10 zile.

ADVERTISING

Pe podium nu se înregistrează nicio schimbare, dar de la locul 4 la 10 sunt o mulțime de modificări.

Barbora Krejcikova urcă un loc și ajunge pe 4 - cea mai bună clasare din cariera sa. Tot un loc urcă și Garbine Muguruza și Elina Svitolina.

Maria Sakkari urcă două poziții și ajunge pe 7 - cea mai bună clasare din carieră. La fel, Belinda Bencic și Naomi Osaka urcă două poziții.

O altă protagonistă a săptămânii este însă Ons Jabeur, care a făcut un salt de cinci poziții și a ajuns pe 9, cea mai bună clasare din carieră.

ADVERTISING

Cum arată noul top 10:

  1. Ashleigh Barty 9.077 puncte
  2. Aryna Sabalenka 7.115 puncte
  3. Karolina Pliskova 5.285
  4. Barbora Krejcikova 4.748
  5. Garbine Muguruza 4.530
  6. Elina Svitolina 4.135
  7. Maria Sakkari 4.055
  8. Belinda Bencic 3.835
  9. Ons Jabeur 3.545
  10. Naomi Osaka 3.326

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri despre Simona Halep!