Primele transferuri realizate de CFR Cluj în această iarnă - presă

Primele transferuri realizate de CFR Cluj în această iarnă - presă

CFR Cluj dorește să devină activă pe piața transferurilor în această iarnă și se pare că deja a bifat primele două lovituri sub bagheta noului antrenor, e vorba de Edi Iordănescu.

Campioana României negociază asiduu pentru aducerea a doi jucători africani pe care a continuat să îi monitorizeze luni de zile după ce i-a întâlnit într-un meci direct de cupă europeană.

Ianis Hagi, lăudat după un meci bun făcut pentru Rangers: Și-a câștigat locul de titular

E vorba de doi jucători de la echipa finlandeză KuPS Kuopio, echipă pe care campioana României a eliminat-o în play-off-ul Europa League, vara trecută.

ADVERTISING

Usman Sale şi Nana Boateng sunt cei doi de pe această listă, iar tratativele sunt intense în această perioadă, după cum anunță ziarul nordic Savon Sanomat, citat de televiziunea TelekomSport.

Sale este un atacant nigerian, care a mai jucat în trecut în Norvegia, la Viking, şi în ţara natală la Wikki Tourists. În acest sezon a marcat trei goluri, în 30 de meciuri. De partea cealaltă, Boateng e din Ghana și evoluează în centrul liniei de mijloc.

REZUMAT | CFR Cluj - FCSB 2-0 | Etapa 13, Liga I, 2020-2021

Cei doi împreună sunt cotați la suma de 500.000 de euro.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

CFR Cluj va încheia anul 2020 cu un mare derbi cu CSU Craiova, meci care are loc marți de la ora 21, LIVE pe SpotMedia.ro.

D.A.

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

Ce urmează pentru Benny Adegbuyi după victoria de proporții cu Badr Hari. Se poate lupta pentru titlul mondial

Jucătoarea de tenis cu cea mai bună ascensiune din 2020, declarație superbă despre Simona Halep

Record de cazuri de Covid în Germania: Peste 30 de mii într-o singură zi. Numărul deceselor e al doilea cel mai mare de la debutul pandemiei

ADVERTISING

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro

Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!