Prima victorie a lui Novak Djokovic în instanță, înainte de decizia finală a procesului său

Prima victorie a lui Novak Djokovic în instanță, înainte de decizia finală a procesului său

Tenismenul sârb se bucură de câștigarea unei prime bătălii în acest să îi spunem război pe care îl duce cu autoritățile australiene, cu scopul de a scăpa de deportarea de care este atât de aproape și de a juca în final la Australian Open.

Astfel, liderul mondial ATP, 33 de ani, împreună și cu avocații săi firește, au obţinut o primă victorie înainte de finalul audierilor, care vor începe duminică, de la 00.30, ora României.

Cazul va fi judecat de un complet format din trei judecători, așa cum au cerut avocații lui Nole și nu de un singur om al legii, cum și-ar fi dorit avocații acuzării, după cum scrie cotidianul de la Antipozi The Age.

ADVERTISING

James Allsop, Anthony Besanko şi David O’Callaghan sunt cei trei judecători aleși de Curtea Federală pentru a împărți dreptatea în această speță.

Când se va pronunța sentința finală a procesului în care este implicat Novak Djokovic

Audierile vor începe așadar în această noapte de sâmbătă spre duminică, în România desigur, iar până atunci Novak Djokovic se află în detenție la “Hotel Park”, din Melbourne, acolo unde a ajuns de sâmbătă de la ora 7 dimineața, ora locală a României.

9 titluri are Djokovic în carieră la Australian Open, cel mai bun Grand Slam al său de departe, iar miza fantastică a sârbului este de a ajunge la 21 de trofee de GS și astfel de a deveni cel mai prolific tenismen al tuturor timpurilor.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

D.A.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din tenis!