Încă un stadion din București a fost inaugurat

Încă un stadion din București a fost inaugurat

Vineri seara a avut loc recepţia proiectului de investiţii „Stadionul Arcul de Triumf, realizat de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, prin Compania Naţională de Investiţii. La acest eveniment au participat printre alţii premierul Ludovic Orban, ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Ion Ştefan, ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, consilierul onorific al premierului pentru organizarea EURO 2020, Gheorghe Popescu, preşedintele COSR, Mihai Covaliu, şi preşedintele Federaţiei Române de Rugby, Alin Petrache.

ADVERTISING

Costurile se ridică la 40 de milioane de euro, iar capacitatea arenei este de 14 mii de locuri.

Arcul de Triumf este al doilea stadion finalizat dintre cele patru pe care România s-a angajat că le va moderniza pentru organizarea EURO 2020 la Bucureşti. Primul a fost Stadionul Steaua, a cărui recepţie a avut loc la 27 noiembrie. Celelalte două arene pe care România le-a ales pentru a le moderniza sunt Rapid, care este aproape de finalizare, şi Dinamo, unde lucrările încă nu au început. Din cauza unor probleme juridice, reconstrucţia stadionului Dinamo a fost amânată şi s-a luat decizia ridicării unei noi arene în interiorul parcului sportiv.

ADVERTISING

România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatului European din 2020 pe Arena Naţională din Capitală. EURO 2020, ediţie aniversară care celebrează 60 de ani de la primul Campionat European, se va desfăşura în perioada 11 iunie - 11 iulie 2021 în 12 oraşe: Bucureşti (România), Baku (Azerbaidjan), Copenhaga (Danemarca), Londra (Anglia), Munchen (Germania), Budapesta (Ungaria), Roma (Italia), Amsterdam (Olanda), Dublin (Irlanda), Sankt Petersburg (Rusia), Glasgow (Scoţia), Bilbao (Spania).

Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a declarat, vineri seara, la recepţia Stadionului Arcul de Triumf din Bucureşti, că turneul final al Campionatului European de fotbal EURO 2020, programat între 11 iunie şi 11 iulie 2021, este acum mult mai aproape având în vedere finalizarea celui de-a doua arene, după cea din Ghencea de săptămâna trecută.

ADVERTISING

"EURO 2020 este acum mult mai aproape, cu acest al doilea obiectiv sportiv realizat. Iar rugby-ul românesc va avea, bineînţeles, la dispoziţie, o arenă ultramodernă care va găzdui toate competiţiile şi pregătirea sportivă a Federaţiei Române de Rugby. Va avea o casă nouă pentru care sigur vor fi invidiaţi. De altfel, în privinţa stadioanelor este un an al recuperărilor tuturor întârzierilor şi greşelilor guvernărilor anterioare. Ca ministru sunt încântat că sportul beneficiază de pe urma acestor investiţii. Cred că vom avea cu siguranţă mai mulţi români la sport, mult mai mulţi copii şi tineri. Şi sunt sigur că vom avea mult mai mulţi sportivi şi mult mai bine pregătiţi în România", a afirmat ministrul.

"Statul român a construit aici una dintre cele mai moderne şi frumoase arene pe care le pregătim pentru mai multe competiţii. Stadionul Naţional de Rugby Arcul de Triumf este în momentul de faţă un complex sportiv pentru că el găzduieşte un hotel, un centru ultra modern de medicină sportivă. De asemenea e foarte bine poziţionat, aproape de cele două aeroporturi, aşa că în mod sigur va deveni un centru de interes al sportului românesc. Noi, ca stat, ne dorim să avem foarte multe competiţii sportive organizate aici, competiţii relevante în plan internaţional care să contribuie şi să aducă beneficii sportive, sociale, economice şi de imagine acestei ţări", a adăugat Stroe.

Acesta a precizat că Guvernul va continua investiţiile în infrastructura sportivă. "Sper să avem meciuri memorabile pe acest stadion şi calificări la competiţiile internaţionale unde dorim să fie prezente mereu echipele naţionale ale acestei ţări. Vom continua aceste investiţii, la CNI şi la Guvern sunt ample proiecte şi liste ale unor investiţii poate mai mici în localităţi ale acestei ţări. Vom include acolo săli polivalente, bazine de înot, patinoare, lucruri care sunt indispensabile societăţii româneşti", a precizat Stroe.

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

Apasă aici pentru a vedea toate știrile din sport de pe spotmedia.ro

Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇