Daria Saville spune că nu se mai poate întoarce în Rusia: "Imaginează-ţi să nu ai o casă"

Daria Saville spune că nu se mai poate întoarce în Rusia: "Imaginează-ţi să nu ai o casă"

Daria Saville (fostă Gavrilova), afirmă că nu se mai poate întoarce în Rusia, ţara sa natală, după ce a protestat împotriva intervenţiei militare din Ucraina, informează Reuters.

Saville, în vârstă de 28 ani, s-a îmbrăcat în galben şi albastru, culorile Ucrainei, în luna martie la Indian Wells, şi l-a îndemnat pe Vladimir Putin să oprească războiul, cerând totodată ca armata rusă să se întoarcă acasă, într-o postare pe reţelele de socializare.

"Nu mă mai pot întoarce cu adevărat în Rusia, nu. Cu siguranţă îi susţin pe jucătorii ucraineni... Imaginează-ţi să nu ai o casă", a declarat Saville pentru presa australiană, cu ocazia turneului de la Roland Garros.

ADVERTISING

Jucătoarea de la antipozi, ai cărei părinţi trăiesc la Moscova, a reprezentat Rusia în tenis până când a emigrat în Australia, în urmă cu şapte ani. Ea a concurat sub numele de Gavrilova până când s-a căsătorit cu tenismanul australian Luke Saville, anul trecut.

Chestionată în legătură cu interzicerea jucătorilor ruşi şi belaruşi la viitoarea ediţie a turneului de la Wimbledon, Daria Saville a spus: "Este o zonă gri, pentru că am prea mulţi prieteni în Rusia. (Daria) Kasatkina este una dintre cele mai bune prietene ale mele. Vreau ca ea să joace, dar înţeleg şi decizia. Încă îi tratez pe toţi la fel. Nu schimb modul în care tratez oamenii şi nimic nu s-a schimbat pentru mine. Se întâmplă lucruri mai rele decât să nu joci la Wimbledon".

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇