Antrenorul din Liga 1 pe care Cornel Dinu îl numește "bufon al fotbalului"

Antrenorul din Liga 1 pe care Cornel Dinu îl numește "bufon al fotbalului"

Cornel Dinu îl face praf pe antrenorul celor de la Academica Clinceni, Ionuț Chirilă.

Fostul jucător și antrenor al lui Dinamo s-a amuzat pe seama discursului avut de Ionuț Chirilă după înfrângerea cu CFR Cluj, precum și pe stilul vestimentar ales de tehnicianul ilfovenilor.

"E un tip cu totul aparte. Îmi permit să cred că în felul în care vorbeşte se apropie mult de… chiar mă uitam aseară la o producţie românească în care apărea, din partea habsburgilor, căutau comoara lui Decebal, apărea un bufon al regelui, care era cu trompeta şi suna din când în când. Mi se pare cam acelaşi lucru şi mai mult decât atât, el e un bufon al fotbalului, luat în serios de foarte multă lume, ceea ce e dramatic, dar nu e singurul", a declarat Cornel Dinu la Telekom Sport.

ADVERTISING

Ce se petrece în România e mult mai aproape de bufonerie decât ceva serios. Ceea ce pot să spun însă e că şi viaţa îl dă de gol, sub două aspecte. În primul rând că aţi văzut că era cu un trening pe care scria 'Prada'. Pentru el trebuia scris înainte de Prada, 'fotbalul pentru mine e ca o pradă'. Şi ăsta e fotbalul pentru Ionuţ Chirilă. Iar dacă mergem şi mai departe, vedem că omul este regele fotbalului. Avea o şapcă cu o emblemă regală, cu o coroană, mă aşteptam la felul cum se comportă să se asemene cu Napoleon", a adăugat Dinu.

ADVERTISING

Academica Clinceni ocupă ultimul loc în clasamentul Ligii 1, cu 4 puncte strânse în 17 runde.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇