ONG: Ordonanța împotriva urșilor este inutilă, va duce efectiv la întârzierea în intervenție

ONG: Ordonanța împotriva urșilor este inutilă, va duce efectiv la întârzierea în intervenție

Ordonanța împotriva urșilor, în forma în care apare acum, este inutilă, spune Claudiu Dumitriu, de la Alianţa pentru Combaterea Abuzurilor.

Mai mult, susţine el, de acum intervenția în cazul apariției urșilor se va complica. Iar asta pentru că, în momentul de față jandarmii pot interveni cu toată muniția din dotare, inclusiv arme de vânătoare, în situațiile în care sunt apelați prin 112 și în care observă că viața omului este în pericol.

Or, după ce ordonanța va intra în vigoare, în momentul apariției unui urs, vor trebui așteptați primarul, un medic veterinar, un paznic de vânătoare.

”Opinia mea este că această ordonanță este inutilă în forma în care apare acum. Și acum avem Jandarmeria. Ba, mai mult, complică enorm intervenția. Vă dați seama, va trebui trezit din așternuturi primarul sau viceprimarul, un medic veterinar, un paznic de vânătoare, în situația în care Jandarmeria este o forță de protecție publică, care este 24 din 24 de ore pe teren.

ADVERTISING

Acum jandarmii vor aștepta ca acest comitet de intervenție să iasă din așternuturi și să vină din 2 în 2 ore în toate zonele în care apar urșii”, a explicat Claudiu Dumitriu.

Acesta spune că Ministerul de Interne dorește acum să scoată din legislația proprie de ordine publică prevederea prin care jandarmii pot interveni.

”Există o prevedere actuală pe care acum înțeleg că se negociază ca MAI să o extragă din legislația proprie de ordine publică. Legea Jandarmeriei spune explicit că jandarmii pot interveni cu toată muniția din dotare, inclusiv arme de vânătoare, în situațiile în care sunt apelați prin 112 și în care observă că viața omului este în pericol.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Deci nu există un vid legislativ pe care această ordonanță ar trebui să îl acopere. Dimpotrivă, toată această construcție stufoasă a ordonanței va duce efectiv la întârzierea în intervenție, la un vot între 4 oameni, care nu știu cum vor cădea de acord. Din punctul meu de vedere, este o aberație legislativă”, a precizat Claudiu Dumitriu.

Claudiu Dumitriu - Această ordonanța este o aberație legislativă

Ce spune Legea Jandarmeriei

Legea Jandarmeriei, la articoulul 19, indice 1, spune că prin structurile sale specializate, instituția are urmãtoarele atribuţii: ”apara, prin mijloacele şi metodele prevãzute de lege, viata, integritatea corporalã şi libertatea persoanei, proprietatea publica şi privatã, interesele legitime ale cetãţenilor, ale comunitãţii şi ale statului”.

ADVERTISING

Ordonanța împotriva urșilor a fost aprobată

Guvernul a aprobat miercuri ordonanța de urgență cu privire la metodele de intervenție imediată la specia de urs brun.

Documentul vorbeşte despre intervenţie graduală, care porneşte de la alungare prin diferite mijloace şi poate ajunge la etuanasiere sau împuşcare.

Astfel, potrivit ordonanței, intervenţia imediată asupra exemplarelor de urs în intravilanul localităţilor se efectuează gradual prin următoarele metode:
a) alungare prin diverse mijloace;
b) tranchilizare şi relocare;
c) extragere prin eutanasiere sau împuşcare.

Textul integral al documentului îl puteți vedea AICI

Citește și:

Citeşte articolele zilei pe SpotMedia.ro


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇