Noul an școlar bate la ușă. Jurma: Valul 4-Delta a sosit deja în România și crește vertiginos de 4 săptămâni. O campanie adresată părinților și elevilor poate face diferența

Noul an școlar bate la ușă. Jurma: Valul 4-Delta a sosit deja în România și crește vertiginos de 4 săptămâni.  O campanie adresată părinților și elevilor poate face diferența

Medicul Octavian Jurma atrage atenția asupra importanței vaccinării antiCovid în rândul tinerilor și copiilor, în condițiile în care noul an școlar începe într-o lună.

Specialistul subliniază că varianta Delta este mult mai periculoasă decât cea inițială, iar ca oamenii să înțeleagă cu adevărat acest lucru ar trebui să se uite la numărul de internări noi din cauza Covid.

Jurma arată că o astfel de statistică lipsește în România.

Numărul de noi internări s-a dublat la categoria 18-39 ani

„De ce bat câmpii cu vaccinarea tinerilor și copiilor peste 12 ani? De ce insist să se dea drumul liber la a 3-a doză de vaccin și la rapelul heterolog (rapel cu alt vaccin decât prima doză)? Pentru că tulpina Delta nu este doar mai infecțioasă, este și mai periculoasă decât Alpha și tulpinile precedente.

Iată o statistică pe un indicator folosit în toate țările civilizate, dar care lipsește în România, numărul de noi internări în spitale.

ADVERTISING

Ce ne spune așadar statistica din SUA, o țară în care aceste date se raportează mai transparent că la noi.

1. În primele 2 săptămâni din ianuarie, în SUA sub 25% din noile internări în spital erau din categoria celor sub 60 de ani.

2. În ultimele 2 săptămâni recente, acest procent s-a dublat. Acum în SUA peste 50% din noile internări în spital sunt din categoria celor sub 60 de ani.

3. Față de ianuarie, în ultimele 2 săptămâni numărul de noi internări în spitale s-a dublat atât în categoria 18-39 ani, cât și în categoria 40-59 ani. Nu mai discutăm aici de cei care "oricum mureau", ci de oameni productivi, mulți dintre ei părinți ai unor copii încă minori”, se arată într-o postare de pe Facebook a medicului.

Spitalizările, la nevaccinați

În plus, mulți dintre pacienții cu Covid care ajung în spitale nu sunt imunizați împotriva coronavirusului.

În condițiile în care școala începe într-o lună, medicul spune că ar fi utilă o campanie de vaccinare adresată părinților și elevilor.

ADVERTISING

„Majoritatea spitalizărilor sunt din rândul celor nevaccinați, deci această distribuție se datorează și faptului că populația peste 60 de ani este vaccinată în SUA, într-un procent mult mai mare decât populația tânăra.

La noi în România, populația este relativ uniform nevaccinată (...)

Având în vedere că mai avem o lună până la deschiderea școlilor încă mai putem decide să ne protejăm familia și copiii prin vaccinare. O campanie adresată părinților și elevilor poate face o diferență, pentru că părinții sunt printre puținii adulți care mai sunt preocupați de pandemie și vaccinare înainte de deschiderea școlilor.

Un motiv important să te vaccinezi este și faptul că la noi gravitatea pandemiei este deliberat subestimată atât de autoritățile locale, cât și de cele centrale”, se mai arată în postarea specialistului. 

Astăzi, în spitalele Covid sunt internați 24 de pacienți care au vârsta sub 18 ani:

ADVERTISING
  • 2 pacienți internați în ATI
  • 22 pacienți internați pe secții

Un alt indicator important: internările noi la ATI

Totodată, el arată că nici internările noi la ATI nu sunt raportate.

„Un alt indicator foarte important care nu se raportează deliberat în România este numărul de noi internări la terapie intensivă.

Dintre indicatorii secundari importanți doar numărul de noi decese se raportează în România, dar și acest indicator a fost grav denaturat în valul 2 fără consecințe juridice sau administrative”, adaugă medicul, făcând referire la decese raportate cu întârziere în ultimele luni.

Practic, nu avem acces la date

Cu alte cuvinte, imaginea publică a pandemiei din România depinde exclusiv de interpretarea subiectivă a celor care ne conduc a unor date la care noi nu avem acces.

Consecință este că la noi datele oficiale au o tendința să urmeze discursul politic și nu invers.

Adevărul este că valul 4-Delta a sosit deja în România și crește vertiginos de 4 săptămâni.

Negaționiștii au dreptate când spun că într-o furtună te poți îneca și cu colac de salvare și fără. Dar de aici și până la a spune că e totuna dacă ai sau nu colac de salvare în plin val e cale lungă și tu decizi dacă merită riscul în raport cu deranjul.

Vaccinul nu ne face invulerabili la infecția cu varianta Delta și boala COVID-19, însă ne ferește să ajungem în spital sau cimitir”, conchide postarea.

De ce bat campii cu vaccinarea tinerilor si copiilor peste 12 ani? De ce insist sa se dea drumul liber la a 3-a doza de...

Publicată de Octavian P Jurma pe Luni, 16 august 2021

Citește și un interviu acordat SpotMedia.ro de Octavian Jurma, publicat în trei părți:

A.D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇