Franța recomandă ca persoanele sub 55 de ani vaccinate cu AstraZeneca să primească alt ser la rapel

Franța recomandă ca persoanele sub 55 de ani vaccinate cu AstraZeneca să primească alt ser la rapel

Oamenii sub 55 de ani care au fost vaccinați deja cu o primă doză de AstraZeneca ar trebui să primească la rapel un alt tip de ser, adică un vaccin mRNA,  a transmis, vineri, Autoritatea de reglementare în domeniul sănătăţii din Franţa (Haute Autorite de Sante – HAS).

Specialiștii autorității au spus că perioada dintre cele două doze ar trebui să fie de cel puţin 12 săptămâni, conform Reuters.

Înainte de anunțul oficial, și ministrul francez al Sănătăţii, Olivier Veran, a transmis aceeași recomandare, spunând că este logic să se întâmple așa.

ADVERTISING

Pe 19 martie, din cauza cazurilor rare de tromboză raportate, HAS a suspendat administrarea AstraZeneca celor de sub 55 de ani, însă până atunci circa 600.000 de oameni primiseră prima doză în Franţa.

În România, continuăm vaccinarea cu AstraZeneca pentru toate grupele de vârstă, deși Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a confirmat, miercuri, că există o legătură strânsă între vaccinarea cu AstraZeneca (Vaxzevria) şi formarea de cheaguri de sânge, iar acest lucru ar trebui menționat pe prospect ca un efect secundar.

ADVERTISING

Dr. Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului Național de Vaccinare, a transmis că, dacă vreo persoană va dezvolta un eveniment trombotic după prima doză, categoric nu va mai face a doua doză cu același tip de vaccin, dar niciunul dintre cei aproape 400.000 de români care s-au vaccinat deja cu AstraZeneca nu a suferit tromboze până acum.

Citeşte detalii despre controversa Astra Zeneca poate provoca tromboze:

ADVERTISING


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇