Oferta Budapestei: Ungaria poate primi 50 de români cu Covid în secțiile de Terapie Intensivă de la graniţă

Oferta Budapestei: Ungaria poate primi 50 de români cu Covid  în secțiile de Terapie Intensivă de la graniţă

Ungaria oferă 50 de locuri în secțiile de Terapie Intensivă pentru bolnavii COVID din România.

Presiunea asupra sistemului de sănătate crește de la o zi la alta în toată țara, prin urmare Ungaria oferă ajutor în gestionarea crizei, anunță președintele UDMR, Kelemen Hunor.

„Ne-am consultat de mai multe ori în ultima perioadă cu ministrul ungar al Afacerilor Externe, Szijjártó Péter, despre sprijinul pe care îl poate acorda Ungaria României în lupta cu pandemia, astfel că, pe lângă medicamentele necesare tratării infecției cu coronavirus, Ungaria ne oferă acum 50 de locuri în secțiile de Terapie Intensivă din cadrul a două spitale apropiate de graniță, la Debrecen și Szeged, pentru bolnavii Covid”, susține el.

ADVERTISING

Acesta adaugă că sarcina cea mai importantă este salvarea de vieți omenești.

„Însă dacă nu reușim să facem față singuri unei situații dramatice cum este cea de acum, trebuie să cerem ajutor acolo unde știm sigur că vom găsi înțelegere și solidaritate.

Ungaria a dovedit, din nou, că este un partener de încredere și îi mulțumim pentru sprijin!”, a afirmat Kelemen Hunor.

UPDATE: Ungaria va ajuta România să trateze 50 de pacienţi Covid care au nevoie de terapie intensivă, a declarat miercuri şi ministrul de Externe ungar Peter Szijjarto, citat de Reuters şi MTI.

ADVERTISING

Guvernul ungar menţine contactul cu vicepremierul Kelemen Hunor şi cu ministrul Sănătăţii Cseke Attila privind modul în care Ungaria poate ajuta România, a spus Szijjarto, menţionând de asemenea că Ungaria a donat deja ventilatoare şi favipiravir, medicament antiviral folosit la tratarea Covid.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇