PNL a decis să nu voteze Guvernul Cioloș (Surse Spot)

PNL a decis să nu voteze Guvernul Cioloș (Surse Spot)

Deputații liberali s-au reunit marți în ședință și au fost informați că PNL nu va vota un Cabinet Cioloș, au declarat surse din PNL pentru SpotMedia.ro.

Liberalii vor ca astfel Guvernul condus de Dacian Cioloș să pice în Parlament, iar Klaus Iohannis să desemneze apoi un premier PNL.

Întâlnirea de azi a deputaților PNL vine după ce, luni, la scurt timp după ce președintele Klaus Iohannis l-a desemnat pe Dacian Cioloș ca premier candidat, Florin Cîțu s-a întâlnit cu senatorii liberali.

În această seară, de la ora 20:00, conducere PNL se reunește în Biroul Politic Național pentru a stabili mandatul pentru negocieri de mâine cu USR pentru formarea unei majorități guvernamentale.

ADVERTISING

Premierul desemnat Dacian Cioloș a anunțat marți că, deși are doar 10 zile să formeze noul guvern și să obțină votul Parlamentului, primele negocieri au fost stabilite pentru miercuri seară, la 48 de ore de la desemnare.

Am avut o discuție telefonică și cu UDMR, și cu cei de la PNL, și cu minoritățile. Cel mai probabil, o primă întâlnire o vom organiza mâine. PNL are în seara aceasta un birou politic. Mâine după-amiază, probabil după ședința de guvern, vom stabili o primă întâlnire și o primă discutie”, a anunțat Cioloș, în prima conferință după desemnarea ca premier.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇