Dan Barna: Varianta UDMR privind desființarea Secției Speciale e de neacceptat. Suntem într-un blocaj

Dan Barna: Varianta UDMR privind desființarea Secției Speciale e de neacceptat. Suntem într-un blocaj

Lucrurile în coaliția de guvernare merg bine la stat de vorbă, la obiective nu prea, declară co-președintele USR PLUS, Dan Barna.

El a făcut referire la desființarea Secției Speciale, subiect pe care liderii coaliției nu au căzut de acord în ședința de miercuri seara.

Mai exact, Ministerul Justiției condus de Stelian Ion (USR PLUS) vrea ca dosarele Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție să fie mutate la DNA, în timp ce UDMR cere să ajungă la Parchetul General.

Vicepremierul spune însă că varianta propusă de UDMR este de neacceptat și că există un blocaj în această privință care trebuie rezolvat.

ADVERTISING

”În coaliție lucrurile merg bine la stat de vorbă, la obiective nu prea stau bine. Varianta UDMR privind desființarea Secției Speciale e de neacceptat. Nu putem să o mutăm la Parchetul General. Suntem într-un blocaj, noi sperăm să găsim o soluție. E necesar să găsim o soluție”, a explicat Dan Barna.

Kelemen Hunor nu crede că există un blocaj

Miercuri seara, după ședința coaliției de guvernare, liderul UDMR a susținut că formațiunea sa vrea ca dosarele de la SIIJ să fie mutate la Parchetul General.

Mai mult, Kelemen Hunor a spus că el nu vede niciun blocaj la nivelul coaliției și că toți își doresc desființarea Secției Speciale.

ADVERTISING

"Nu există niciun blocaj, cu toții suntem de acord cu desființarea Secției. Avem un singur vot şi eu vorbesc despre un amendament care spune că magistraţii vor fi anchetaţi de o secţie existentă, nu se desfiinţează nimic, nu se înfiinţează nimic, este o secţie existentă în cadrul Parchetului General - secţia de urmărire penală şi criminalistică.

Propunerea noastră este să nu repetăm greşelile trecutului, să nu facem o altă greşeală, o altă secţie, magistraţii să fie anchetaţi de această secţie. Sigur, în Comisia Juridică se poate trece acest amendament sau nu. În cazul în care trece de Comisia Juridică, se supune votului plenului Senatului. Dacă pică, noi vom susţine varianta Guvernului”, a spus Hunor.

ADVERTISING

Citește mai multe despre desființarea Secției Speciale:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇