Alegeri în Germania: Creştin-democraţii (CDU) şi social-democraţii (SPD) sunt umăr la umăr - exit-poll

Alegeri în Germania: Creştin-democraţii (CDU) şi social-democraţii (SPD) sunt umăr la umăr - exit-poll

Creştin-democraţii (conservatorii CDU) şi social-democraţii (SPD) sunt umăr la umăr la alegerile legislative de duminică din Germania, relevă două sondaje realizate la ieşirea de la urne şi difuzate de posturile publice de televiziune, potrivit agenţiilor internaţionale de presă.

Conform unui exit-poll prezentat de postul de televiziune ZDF, social-democraţii sunt creditaţi cu 26% din voturi, în timp ce creştin-democraţi ar fi obţinut 24% din sufragii.

Într-un alt exit-poll, prezentat de postul de televiziune ARD, cele două formaţiuni sunt la egalitate, cu câte 25% din voturi.

ADVERTISING

Verzii au obţinut între 14% și 15%, iar liberal-democraţii (FDP) şi extrema-dreaptă (AFD), între 11% și 13%. Die Linke (stânga radicală) a obţinut 5% din voturi. Asta înseamnă că șase formațiuni au obținut peste 90% din voturile exprimate.

Exit-poll-ul a fost realizat în peste 500 de secții de vot.

Reacții de bucurie la social-democrați, tristețe la CDU

Exit-poll-urile au fost primite cu o explozie de bucurie la sediul SPD din Berlin. "Este clar că SPD" a câştigat, a spus secretarul general al partidului, Lars Klingbeil, revendicând formarea viitorului guvern.

ADVERTISING

Cifrele trebuie privite însă cu prudenţă din cauza numărului foarte mare de voturi prin corespondenţă, care nu sunt luate în considerare în aceste sondaje realizate la ieşirea de la urne.

Este cel mai slab rezultat pentru CDU/CSU de după război. "Este dureros", a declarat secretarul general al CDU, Paul Ziemiak, pentru ARD, după publicarea exit-poll-urilor.

Miza principală a acestor alegeri este desemnarea succesorului Angelei Merkel în funcția de cancelar, dar și formarea unei noi coaliții de guvernare.

ADVERTISING

Candidatul CDU este Armin Laschet, în timp ce candidatul social-democraților este Olaf Scholz.

Peste 60 de milioane de cetăţeni germani au fost așteptați la vot pentru alegerea celui de-al 20-lea Bundestag german, parlamentul federal unicameral.

Angela Merkel a fost cancelar al Germaniei 16 ani, începând cu 2005.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇