Când Dăncilă e reperul și ceaușismul e modelul

Când Dăncilă e reperul și ceaușismul e modelul

Cei care am prins niște ani de comunism mai ținem minte, probabil, realitatea paralelă de tip “cincinalul în patru ani și jumătate”, menită să mascheze propagandistic viața sumbră spre sinistră din România acelor ani.

Propaganda le explica oamenilor care stăteau flămânzi, în frig și întuneric că trăiesc în bunăstare și confort.

Faptul că vestigii ale acelei practici au marcat guvernarea Dragnea nu a mirat pe nimeni. Faptul că ele răzbat în guvernarea democratică a acestui an este o prăbușire în timp.

Premierul Cîțu anunță pe Facebook, bazându-se pe datele INS, că puterea de cumpărare a românilor a crescut într-un an cu 8,4%. Nu contest calculul statistic cu medii ponderate, însă știm cu toții că dacă un om a mâncat două mere și altul niciunul, statistic amândoi au mâncat câte un măr.

Cât de mare este presiunea prețurilor de consum asupra veniturilor a explicat Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR.

ADVERTISING

Dar dincolo de explicațiile științifice, orice om care își face cumpărăturile știe că scumpirile au fost constante și mă refer aici în primul rând la produse de bază. Cât despre creșterile salariale, procentul indicat de INS și premier, 11,6% vine probabil covârșitor din zona bugetară.

Să-i spui românului care știe exact cât plătește pe litrul de combustibil, pe roșia din piață, pe kilogramul de carne că puterea lui de cumpărare "a crescut puternic" este o insultă pe care o încasează în plin.

Dacă așa ar fi fost, dl Cîțu nici măcar nu era nevoie să o spună, ar fi fost de domeniul evidenței cotidiene.

Comentariile la postare sunt cât se poate de elocvente, vă dau un singur exemplu:

„Vai de mine, odată ajuns la putere e clar că te tâmpești! Încep să cred că nu mai contează dacă ești de la psd sau de la pnl. Domnule Cîțu, prețurile alimentelor au crescut, prețul utilităților, la fel. Salariul meu, a crescut cu 100 ron. La privat. Poate că la voi, la politicieni și la cei din administrație, adică la stat, or fi crezut salariile spectaculos, la privat, NU. Că nu ați făcut nimic ca să îi susțineți! Când mă gândesc că am stat 2 ani în Piața Victoriei ca să opresc psd-ul și v-am adus pe voi la putere, mă gândesc cât timp și energie am consumat aiurea. Noroc că nu mai pierd vremea urmarindu-vă!”

Ori dl Cîțu este complet rupt de realitate și trăiește în mirajul cifrelor, ori încearcă să mintă. Pe cine? Pe sine, pe activul liberal al cărui vot îl cere, pe oameni în general, de care într-un soi de delir electoral, a ajuns să se considere ales premier?

Dar despinderea de realitate nu e doar a dlui Cîțu. Mă uit la postările elogioase ale USR-PLUS în privința PNRR: „Cristian Ghinea scoate România din abis și o aduce la suprafață! Cu ajutorul #PNRR, țara noastră intră pe o traiectorie clară, a dezvoltării în toate domeniile cheie ale economiei românești!” Ceaușescu ar fi fost verde de invidie.

Cu siguranță PSD a mințit când a anunțat respingerea PNRR de către Bruxelles. Dar nici vreun succes de proporții nu este, cât timp România a cerut încă o lună pentru evaluare, iar funcționarii CE și jurnaliștii au descoperit în numai câteva zile numeroase inadvertențe, ciudățenii sau lecții de chimie de gimnaziu.

Dl Ghinea spune că în anumite privințe europenii au fost “chichiricioși”. Așa și trebuie. Ar fi trebuit însă ca mai întâi să fie chichiricioși funcționarii ministerului, plătiți cu sporuri de 50% pentru asta.

Sigur că nu e vina exclusivă a unui ministru sau minister. Este măsura competenței administrației romanești de a face proiecte, atât putem. Dar cu siguranță nu e niciun motiv de festivism.

Cam la fel și cu Raportul MCV din care mai întâi premierul Cîțu, apoi și USR-PLUS au încercat să facă un succes. Sigurul succes este că nu e ca pe vremea PSD, ceea ce e foarte, foarte puțin. Se poate discuta de ce progresele sunt atât de mici, dar, repet, de la căutarea explicaților și cauzelor obiective, până la vestirea marelui succes e totuși o cale lungă pe care bunul simț istovește până la pieire.

Ministrul Drulă este una dintre figurile luminoase ale acestui guvern. Dar cu atât mai dezamăgitoare mi se par conferințele de presa de partid, cu Dan Barna, de data asta fără teslă în mână, de-a dreapta pe șantiere de drumuri.

Despre inepțiile dlui Bode de la Interne nici măcar nu cred că mai sunt multe de spus. După trei săptămâni de la explozia de la Arad, dl ministru ne spune că s-a descoperit că bomba a fost pusă în mașină, nu în afara ei:

“Un anumit sector, zonă infracţională acţionează într-un fel, montează aceste dispozitive în exterior şi într-o anumită zonă se operează aşa că la Arad. Pe măsură ce cercetăm, limităm spectrul de analiză”. Oare ce e în mintea, în raționamentele unui om care emite o astfel de înșiruire de cuvinte?

Și când lucrurile chiar nu mai pot fi în niciun fel cosmetizate, punctajul de partid recurge la ultimul argument: era mai bine pe vremea lui Dragnea și Dăncilă?

Cu siguranță, nu. Și e bine să nu uităm niciodată oroarea acelor ani. Dar ea nu trebuie să devină un reper. Dragnea și Dăncilă nu sunt repere de performanță. A nu fi ei, ca ei, nu e vreo mare victorie, este doar diferență între repetenție și nota 5.

Iar nota 5 înseamnă lene, mediocritate și incompetență, pe care le vedem din plin în jurul nostru, machiate ceaușist în realități paralele.

Informații relevante pe subiect:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇