De ce apar molarii de minte atât de târziu?

De ce apar molarii de minte atât de târziu?

Una dintre dilemele oamenilor de știință a fost, de multă vreme, de ce molarii de minte apar atât de târziu în cazul nostru, aproape de maturitate. Cercetătorii cred că au găsit, în sfârșit, răspunsul la această întrebare.

Se pare că momentul apariției molarilor de minte are foarte multe de-a face cu echilibrul delicat al biomecanicii din craniile noastre aflate în curs de dezvoltare. Formele adulte ale dinților apar de obicei în trei etape, la vârstele de 6, 12 și 18 ani (cu aproximație).

Spre deosebire de noi, primatele își dezvoltă molarii de minte mult mai devreme. Un factor important care influențează apariția dinților este spațiul. Dacă maxilarul nu este suficient de mare pentru un set de dinți de adult, atunci nu are niciun rost ca dinții să forțeze apariția, au concluzionat oamenii de știință americani, conform IFL Science.

ADVERTISING

Nu avem guri foarte mari, astfel că molarii de minte reprezintă o problemă majoră pentru specia noastră. Cercetătorii au descoperit că apariția târzie a molarilor de minte are de-a face cu „siguranța”.

„Se pare că maxilarele noastre se dezvoltă foarte încet, cel mai probabil, din cauza evoluţiei lente a vieții, astfel că, în combinație cu fețele noastre scurte, apar întârzieri până când un spațiu sigur este disponibil, fapt ce rezultă în apariția târzie a molarilor de minte”, a explicat Gary Schwartz, paleoantropolog la Institutul pentru Origini Umane din cadrul Universității din Arizona.

ADVERTISING

Pentru speciile cu maxilare mai lungi, timpul necesar craniului pentru dezvoltarea unei structuri potrivite pentru dinți este relativ scurt, scrie și Science Alert.

În cazul oamenilor, cu fețe mult mai plate, lucrurile stau diferit. Noi trebuie să așteptăm până când craniile noastre se dezvoltă astfel încât forțele fiecărui set de molari de minte să nu deterioreze maxilarul în curs de creștere.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇