Iohannis: Avem două probleme grave - pandemia și PSD. După alegeri mă aștept la un guvern format în jurul PNL

Iohannis: Avem două probleme grave - pandemia și PSD. După alegeri mă aștept la un guvern format în jurul PNL

Președintele Klaus Iohannis a susținut marți conferința săptămânală de presă, după ce a avut o nouă întâlnire cu responsabili și specialiști în sănătate.

Șeful satului și-a arătat suportul pentru restricțiile impuse de Guvern în lupta cu pandemia. Deși a refuzat să spună clar dacă va promulga sau nu legea trecută azi prin Parlament de PSD, care stabilește redeschiderea piețelor, Iohannis a spus că măsura va fi evaluată curând pentru a vedea dacă a dat roade.

Președintele a spus că nu e luată în calcul o carantinare totală a României și că situația pe secțiile ATI, deși dramatică, e gestionabilă. Legat de cazul Timișoara, unde 6 pacienți au murit pentru că nu au avut loc la Terapie Intensivă, Iohannis a susținut că s-ar fi găsit locuri în alte spitale, dar comunicarea a fost defectuoasă.

Discursul președintelui a fost același cu care ne-a obișnuit, arătând cu degetul înspre PSD care pune bețe în roatele PNL în gestionarea pandemiei. Iohannis a insistat că alegerile din decembrie nu pot fi amânate tocmai pentru că trebuie să fie alungat PSD de la masa deciziilor.

De altfel, președintele României a spus că se așteapta ca românii să voteze cu PNL, astfel încât Guvernul care va rezulta după alegeri să fie tot unul liberal, la fel ca și majoritatea din Parlament.

ADVERTISING

SpotMedia.ro vă prezintă, în format LIVE TEXT, cele mai importante declarații ale președintelui Klaus Iohannis:

  • Bună seara!
  • Am avut azi o nouă ședință, cu accent pe pregătirea campaniei de vaccinare pentru COVID-19.
  • Întreaga Europă se află într-un moment dramatic.
  • E evident că virusul se răspândește acum mai puternic, mult mai puternic decât în vară.
  • Până nu vom avea un vaccin eficient nu există altă soluție decât măsuri de restricție severe.
  • România se confruntă la rândul ei cu o situație extrem de complicată iar restricțiile intrate în vigoare ieri au un singur scop: protejarea populației și eliminarea presiunii pe sistemul sanitar.
  • Este absolut de înțeles că aceste măsuri nu sunt deloc populare. Produc supărare și sunt greu de acceptat după un an în care am fost nevoiți să ne schimbăm stilul de viață.
  • Am văzut că reglementările mai puțin restrictive au fost mai puțin eficiente.
  • Lupta cu pandemia e și un test al solidarității pe care suntem obligați să-l trecem.
  • Veștile privind un vaccin sunt destul de bune în acest moment, dar trebuie să rămânem realiști și să înțelegem că mai sunt de parcurs mai multe etape.
  • Am discutat azi și despre posibilitățile de stocare și distribuție pentru diferite tipuri de vaccinuri și am stabilit instituțiile responsabile în acest sens.
  • Inițial, de vaccin vor beneficia membrii personalului medical și cei din categoriile vulnerabile.
  • O campanie de vaccinare anti-COVID bine organizată și comunicată eficient ne va da șansa de a ne întoarce mai repede la normalitatea pe care ne-o dorim cu toții.

Alegerile din R. Moldova

  • M-am bucurat să văd în primul tur un vot al cetățenilor pentru Maia Sandu.
  • Am subliniat mereu că drumul spre Europa e unul al progresului, cu reforme curajoase.
  • România va continua să sprijine R. Moldova în eforturile de modernizare.
  • Suntem și ne dorim să rămânem un partener solid pentru societatea civilă din R. Moldova în ansamblul său.
  • Vom fi extrem de atenți la desfășurarea scrutinului pentru a ne asigura că viitorul e decis în alegeri corecte, libere de orice interferențe.
ADVERTISING

ÎNTREBĂRI:

  • În aprilie spuneați că nu veți fi de acord să facem alegeri cât epidemia încă există. Ce anume v-a făcut să vă răzgândiți? E oportun să avem alegeri?

Din nefericire acum avem două probleme grave: una de sănătate publică, pandemia. Însă, între timp, am învățat multe despre acest virus. În același timp avem și o problemă politică: un Parlament dominat de un PSD care și-a pierdut orice legitimitate. Guvernul se luptă, PSD trage frâna de mână.

Românii își doresc un Parlament legitim. Democrația nu poate fi pusă în paranteză.

  • Jandarmeria a oferit onoruri unui ofițer de Securitate dovedit de justiție că a fost operator de poliție politică, ce a anchetat-o și pe Doina Cornea. Ce trebuie să se întâmple pentru a nu mai vedea astfel de gesturi de onoare pentru oameni care s-au întors împotriva poporului român?

Voi verifica și dacă așa s-a întâmplat cei responsabili vor trebui să răspundă. Dar ce trebuie să facem? Ce am spus acum. Să avem alegeri și să venim cu legi care permit mersul accelerat spre ceea ce eu am numit România normală.

  • Asistăm la cel mai pesimist scenariu, pacienți din București ajung la ATI Iași, la Timișoara s-a murit. Aveți planuri pentru românii care se luptă pentru un loc la ATI?

Cu siguranță că se vor găsi soluții. De la săptămână la săptămână numărul de paturi crește. Este însă o cursă complicată. Locurile se creează greu, pandemia se răspândește repede. De aceea trebuie să fim toți responsabili, să respectăm regulile.

  • Camera Deputaților a votat ca piețele să funcționeze și în spații închise, legea vine la promulgare. Sunteți de acord?
ADVERTISING

Măsura luată de Guvern e una justă. Nu se închid toate piețele, doar cele care funcționează în spații închise unde nu pot fi garantate măsurile de protecție. Și măsura e limitată în timp. Sunt luate acum doar pentru câteva săptămâni.

Dar pentru că Guvernul stabilește ceva și majoritatea PSD din Parlament, din populism, spune altceva, e un motiv în plus că avem nevoie de alegeri la termen.

  • Se ajunge la carantinare la nivel național sau local?

Carantinarea unor localități este posibilă, dar e un singur parametru dintr-o serie întreagă de date care trebuie analizate de specialiști. Din păcate sunt localități unde rata de infectare e foarte mare și s-a impus măsura carantinei locale.

  • Deci nu veți promulga legea privind piețele?

Virusul se răspândește foarte repede. În toată Europa numărul cazurilor crește în fiecare zi. Restricțiile au un obiectiv clar: să încetinească răspândirea virusului. Aceste măsuri sunt propuse de experții noștri. Pentru a vedea dacă prind, ca să mă exprim simplu, trebuie să avem răbdare să așteptăm rezultatul.

Adevărul este că nu se poate să iei în fiecare zi alte măsuri. Trebuie să aștepți un timp, spun specialiștii 2 săptămâni, ca să vezi dacă sunt eficiente.

  • Legat de promulgare?

Nu pot să vă dau eu o cifră. Sunt specialiștii, în special de la INSP.

  • Slovacia a testat aproape toată populația, gratuit. De ce nu este Slovacia un model pentru România?

Să vedem cum funcționează măsura. Dacă se dovedește că măsura e oportună și realizabilă putem să vorbim și cu experții noștri.

  • Când ar trebui să luăm această decizie?

Atunci când avem indicii că aduce o soluționare a problemei.

  • Dacă măsurile nu vor avea efectul scontat, ați fi de acord cu o carantină totală de două săptămâni înainte de Sărbători?

Nu luăm în considerare o carantinare totală nici acum, nici de Sărbători.

  • O investigație Delazero arată că 4 din 5 infracțiuni sexuale nu se concretizează cu condamnarea agresorului, judecătorii spun că minorii au consimțit, pedofili condamnați cu suspendare aung să lucreze în școli. Cum se vede acest fenomen de la dvs?

E o problemă reală și gravă. Dar din ce în ce mai multă lume înțelege că e o problemă, că este gravă, și că trebuie găsite soluții. Probabil e un lucru cunoscut că și Ministerul Justiției a venit cu inițiative pentru a îmbunătății cadrul legislativ. Voi avea grijă ca legislația să fie net îmbunătățită pentru a preveni cât de multe astfel de infracțiuni pot fi prevenite.

  • Se vorbește mult de vaccinul anti-COVID, dar nu avem nici vaccin antigripal. Există criză la nivel european, nu există în farmacii. Există o strategie?

În fiecare lună vin noi tranșe de vaccin antigripal în România. Vechiul Guvern PSD-ist comandase cam 1,5 milioane de doze, guvernul liberal a adus undeva la 3,5 milioane de doze.

Aceste doze vor veni în tranșele negociate de Guvern. Este clar că în condiții de pandemie cererea e mai mare, dar pe parcurs vor veni doze.

  • Legat de ATI, spitalele județene spun că nu mai au locuri. Ce le recomandați directorilor de spitale să facă?

Sunt două aspecte. Comunicarea între spitale, și aici mai e loc de mai bine. Se pare...așa am fost informat. Ar fi fost locuri chiar și în Timișoara, doar că unii cu alții nu s-au întâlnit și comunicarea nu a fost optimală.

Dar toate acestea sunt la modul foarte serios tratate de Ministerul Sănătății, dl Tătaru e în permanentă legătură cu toate spitalele și s-a văzut că se mai găsesc locuri.

  • Săptămâna trecută spuneați că au fost inițiate contacte cu câteva țări pentru ca bolnavii gravi să poată fi transferați. Despre ce state e vorba?

E prematur să vă dau acum aceste state. Din păcate, peste tot această pandemie accelerează și lucrurile se agravează și în state unde toată lumea credea că sistemul va face față.

  • Ați declarat că predarea în sistem online e necesară. Dacă sistemul educațional își poate desfășura activitatea online, de ce nu se poate și cu campania electorală?

Campania electorală se poate desfășura online. Asta am recomandat de câteva săptămâni, dacă nu luni. Adunările sunt oricum interzise, nici nu sunt necesare.

  • Arafat a declarat că nu e o astfel de restricție și că se pot organiza adunări de 50 de persoane în aer liber, 20 în interior.

Dacă lucrurile vor evolua nedorit, nici acestea nu vor mai fi posibile.

  • Ați spus că restricțiile severe sunt singura soluție, dar România nu prea le-a luat. Mall-urile sunt pline, orașul aglomerat, cu piețele nu înțelegem de ce nu sunt aceleași restricții ca la supermarketuri. Ne puteți da 3-4 exemple de măsuri foarte severe care au fost discutate?

Măsurile luate de Guvern au fost bine gândite, sunt juste și vor da rezultate. Putem să discutăm fiecare măsură în parte. Dacă am vota aici în sală jumătate ar fi de o părere, cealaltă de altă părere.

Astăzi, am discutat despre campania de vaccinare.

  • În legătură cu Sibiul, cum se explică faptul că de 2 zile e cea mai mare rată de infectare. Sunt informații că morga nu mai face față. V-ați interesat ce se întâmplă?

În comitetul județean se discută aceste chestiuni și se lucrează după criteriile stabilite de INSP. Alte informații nu am, dar, dacă doriți, pot să le aflu pentru dvs.

  • Nu vă temeți că PNL va pierde procente importante pe 6 decembrie pentru că gestionează această criză?

Sincer, nu cred ca PNL va pierde alegerile, eu cred că va câștiga alegerile și împreună cu alte partide democratice va genera o majoritate în Parlament pentru a păstra PSD în afara deciziei politice.

Pe primul loc nu sunt sondajele, ci românii și sănătatea lor.

  • După alegeri vă așteptați tot la un Guvern format în jurul PNL?

Da, după alegeri mă aștept la un guvern format tot în jurul PNL, o nouă majoritate care să permită gestionarea eficientă a crizei și a recontrucției de după.

Vă mulțumesc tuturor, vă doresc multă sănătate!


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇