Viktor Bout s-a întors în Rusia: Viața bate filmul pentru "negustorul morții"

Viktor Bout s-a întors în Rusia: Viața bate filmul pentru "negustorul morții"

Unul dintre cei mai cunoscuți traficanți de arme din lume a fost eliberat joi de Statele Unite, la schimb cu baschetbalista Brittney Griner, închisă în Rusia.

Speculațiile care circulau de mai multe luni indicau că oficialii americani au analizat eliberarea lui Griner în schimbul lui Bout. Faima căpătată i-a adus acestuia un renume nefast și a inspirat un film de la Hollywood, notează BBC.

Viktor Bout a fost extrădat din Thailanda în Statele Unite în 2010, după o operațiune a Agenției Antidrog din SUA (DEA) desfășurată cu doi ani înainte. Agenții DEA s-au dat drept potențiali cumpărători din Forțele Armate Revoluționare din Columbia, grupare cunoscută drept Farc, actualmente desființată, și considerată organizație teroristă de către Statele Unite.

ADVERTISING

Bout a susținut că el era un simplu întreprinzător care derula o afacere de transport internațional, acuzat eronat că ar fi încercat să-i înarmeze pe rebelii sud-americani, și s-a declarat victima mașinațiunilor politice americane.

Un juriu din New York nu a crezut, însă, povestea lui. În aprilie 2012, acesta a fost condamnat la 25 de ani de închisoare după ce a fost găsit vinovat de conspirație în scopul uciderii unor cetățeni și oficiali americani prin livrarea de rachete și sprijinirea unei organizații teroriste.

Dovezile prezentate în timpul procesului au arătat că lui Bout i s-a spus pentru ce erau armele - uciderea unor piloți americani care lucrau pentru guvernul columbian. "Avem același dușman", le-a spus el agenților DEA sub acoperire.

ADVERTISING

Omul care făcea rost de arme pentru toată lumea

Născut în fosta republică sovietică Tadjikistan, Bout și-a început cariera în transportul aerian la începutul anilor '90, după căderea URSS.

Potrivit cărții "Negustorul morții", publicată în 2007 de experții în securitate Douglas Farah și Stephen Braun, el și-a clădit afacerea pe vânzarea avioanelor și elicopterelor militare rămase în baze după destrămarea Uniunii Sovietice, la începutul anilor '90.

Pe fondul crizei economice, avioanele Antonov și Iliușin erau de vânzare cu tot cu echipaje, numai bune pentru livrări clandestine în întreaga lume.

Bout, care avea 45 de ani la data condamnării, a început să livreze arme prin câteva firme paravan în zonele de conflict din Africa.

ADVERTISING

ONU l-a desemnat un asociat al fostului președinte al Liberiei Charles Taylor, condamnat în 2012 pentru tăinuire și complicitate la crime de război în timpul războiului civil din Sierra Leone.

Presa din Orientul Mijlociu a scris că Bout a fost furnizor de arme și pentru al-Qaida și talibani. El este, de asemenea, acuzat că a înarmat ambele tabere ale războiului civil din Angola și că le-a oferit arme liderilor rebelilor și guvernelor din Republica Centrafricană, Congo, Sudan și Libia.

Într-un interviu pentru postul britanic de televiziune Channel 4 News, difuzat în 2009, acesta a negat orice legătură cu al-Qaida și talibanii, dar a recunoscut că a livrat arme în Afganistan la începutul anilor '90, spunând că acestea au fost folosite de forțele care luptau contra talibanilor.

El a mai susținut că a ajutat transporturile de mărfuri ale guvernului francez către Rwanda după genocidul din această țară și că a contribuit la transportul trupelor ONU de menținere a păcii.

Lordul războiului întruchipat de Nicolas Cage

Agențiile americane i-au luat urma în anii 2000. În 2002, Viktor Bout și-a părăsit casa din Belgia după ce a aflat că autoritățile au emis mandat de arestare pe numele său. Se crede că acesta a călătorit folosind mai multe nume false, mutându-se în mai multe țări, precum Emiratele Arabe Unite și Africa de Sud, după care și-a făcut din nou apariția în Rusia, în 2003.

În același an, fostul ministru britanic de Externe Peter Hain l-a numit pe Viktor Bout "negustorul morții".

Autoritățile de la Washington i-au pus sub sechestru bunurile în 2006, dar nu aveau nicio pârghie legală pentru condamnarea lui în SUA. Capturarea sa a devenit posibilă în 2008, când agenții DEA s-au dat rebeli Farc și au ajuns în fața lui prin intermediul unui fost asociat al acestuia.

La scurt timp după ce agenții sub acoperire au negociat cu Bout despre livrări de arme către Farc, autoritățile thailandeze l-au arestat, iar Washingtonul a început demersurile legale pentru extrădarea lui în Statele Unite.

Autoritățile din Rusia l-au sprijinit în timpul procesului, ministrul de Externe Serghei Lavrov spunând că face tot posibilul pentru a-i asigura întoarcerea în Rusia și calificând "nedreaptă și politică" condamnarea la închisoare dispusă de instanța thailandeză.

Povestea lui Bout a inspirat filmul american "Lord of War", cu Nicolas Cage în rolul principal, în care antieroul scapă de justiție în final. În viața reală, traficantul de arme nu a avut aceeași soartă: până joi, când a fost trimis în Rusia, la schimb cu Brittney Griner, el a executat în SUA peste zece ani de închisoare.

T.D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇