Tensiuni în NATO: Unele țări ale alianței pot trimite trupe în Ucraina

Tensiuni în NATO: Unele țări ale alianței pot trimite trupe în Ucraina

Un grup de state NATO ar putea fi dispus să trimită trupe în Ucraina dacă ceilalți membri ai alianței, printre care și Statele Unite, nu-i oferă Kievului garanții clare de securitate la summit-ul care se va desfășura la Vilnius, a declarat fostul secretar general al NATO Anders Rasmussen.

Rasmussen, care este consilier al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski cu privire la locul Ucrainei într-o viitoare arhitectură de securitate europeană, a călătorit în Europa și la Washigton pentru „a lua pulsul” aliaților înainte de începerea summit-ului pe 11 iulie.

El a precizat că, și în cazul în care unele țări din cadrul alianței îi oferă Ucrainei garanții de securitate, alte state ar putea să nu permită neincluderea în agenda reuniunii a viitorului aderării Ucrainei la NATO, relatează The Guardian.

ADVERTISING

Rasmussen a vorbit despre acest subiect după ce actualul șef al NATO, Jens Stoltenberg, a spus că problema garanțiilor de securitate se va afla pe agendă la Vilnius, adăugând însă că NATO, în conformitate cu articolul 5 din Tratatul de la Washington, poate oferi garanții complete de securitate cu drepturi depline doar membrilor cu drepturi depline.

"Dacă NATO nu poate ajunge la un acord asupra unei căi clare pentru Ucraina, există o posibilitate clară ca unele țări să ia măsuri individual. Știm că Polonia este foarte implicată în oferirea de asistență concretă Ucrainei. Și nu aș exclude posibilitatea ca Polonia să se implice și mai mult în acest context la nivel național și să fie urmată de statele baltice, poate chiar incluzând posibilitatea unor trupe pe câmpul de luptă", a spus fostul șef al alianței.

ADVERTISING

"Cred că polonezii sunt pregătiți serios să ia în considerare posibilitatea de a forma o coaliție ad-hoc, dacă Ucraina nu obține nimic la Vilnius. Nu ar trebui să subestimăm sentimentele poloneze, polonezii simt că Europa de Vest nu le-a ascultat prea mult timp avertismentele despre adevărata mentalitate rusă", a adăugat el.

Acesta a mai spus că Ucraina are dreptul legal de a căuta un astfel de sprijin militar și că e imperativ ca această țară să primească garanții scrise de securitate, de preferat înaintea summit-ului, dar în afara cadrului NATO. Acestea ar viza schimbul de informații și furnizarea de arme suficiente pentru a descuraja Rusia să mai declanșeze un viitor atac.

ADVERTISING

Rasmussen a avertizat, însă, că garanțiile de securitate ar putea fi insuficiente, iar membrii din estul și centrul Europei cer o linie clară în privința Ucrainei:

"Unii aliați NATO ar putea fi în favoarea garanțiilor de securitate pentru a evita, de fapt, o discuție reală despre aspirațiile Ucrainei de a deveni membru. Ei speră că, oferind garanții de securitate, pot evita această chestiune. Nu cred că este posibil. Cred că problema va fi ridicată la summit-ul de la Vilnius. Am vorbit cu mai mulți lideri est-europeni și acolo e un grup dur de aliați estici și central europeni, care vor cel puțin o cale liberă pentru Ucraina către statutul de membru NATO."

Fostul secretar general al NATO a spus că istoria a dovedit că este periculoasă lăsarea Ucrainei pe termen nedeterminat în antecamera NATO. Chiar dacă această țară nu va primi la Vilnius o invitație de a se alătura alianței, acest lucru se poate întâmpla anul viitor, la Washington. Calea către statutul de membru ar trebui să excludă fixarea unor precondiții, precum planul de acțiune pentru aderarea la NATO, etapă care nu a fost impusă nici Suediei și Finlandei.

"Orice mai puțin de atât ar fi o dezamăgire pentru Ucraina", a subliniat Rasmussen. Acesta a respins argumentul că Ucraina nu poate fi primită în NATO până la încheierea războiului, spunând că acest lucru îi va oferi un drept de veto lui Putin.

T.D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇