Metrorex l-a demis pe directorul general adus de Drulă. Cine i-a luat locul

Metrorex l-a demis pe directorul general adus de Drulă. Cine i-a luat locul

Consiliul de Administrație al Metrorex SA l-a revocat astăzi din funcția de director general pe Ștefan Paraschiv, care fusese adus la conducerea societății de fostul ministru USR al Transporturilor, Cătălin Drulă.

Locul lui Ștefan Paraschiv la conducerea Metrorex va fi luat de Laurențiu Gabriel Truşcă, un manager provenit din industria petrolieră, potrivit Club Feroviar.

Jurnaliștii aceleiași publicații transmit că, până în luna martie a acestui an, Trușcă a fost managerul unei companii numite Octano Downstream SRL, care comercializează carburnați.

ADVERTISING

Cine e directorul pus de Drulă pe care Metrorex l-a revocat

Fost director de vânzări la Vodafone și director general la Bucur SA (firmă de comerț și logistică), dar și președinte al Consiliului de Administrație al Romaero, Ștefan Paraschiv a fost numit la conducerea Metrorex în luna martie a acestui an.

A avut ca obiectiv, printre altele, să-l susțină pe ministrul Cătălin Drulă în lupta pentru eliberarea spațiilor comerciale din subteran, pe care le administra, de ani buni, Sindomet Servcom, firma sindicatului de la metrou condus de Ion Rădoi.

ADVERTISING

Atunci când a început evacuarea acestor spații comerciale, în stațiile de metrou din Sectorul 2, Ștefan Paraschiv a desfăcut personal, cu ranga, ușa unui chioșc al comerciaților care închiriaseră spații de la firma sindicatului

Un alt obiectiv al lui Paraschiv a fost să găsească o cale a de ține Metrorex pe linia de plutire, din punct de vedere financiar. Asta, în condițiile în care – potrivit fostului ministru al Transporturilor – Metrorex SA nu își permitea să achite, pe toată durata anului, salariile mărite cu 18% în toamna lui 2020, în urma negocierii cu sindicatul lui Rădoi.

ADVERTISING

Spotmedia.ro a solicitat informații cu privire la capacitatea de plata a acestor salarii, dar Metrorex ne-a trimit drept răspuns o serie afirmații irelevante, doar pentru a-și îndeplini sarcina administrativă de a răspunde solicitării noastre.

Ulterior, în presă a apărut o propunere pe care Paraschiv a înaintat-o către sindicat și care prevedea scăderi salariale cu 20% pentru personalul angajat și reducerea numărului de zile de muncă.

Drulă: PNL l-a dat afară. De ce să lupte cu mafia din subteran?

La scurt timp după revocarea lui Ștefan Paraschiv, fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, a transmis, pe o rețea de socializare, că a fost decizia PNL să îl revoce pe Ștefan Paraschiv. Și că acesta s-a luptat până în ultimele zile să elibereze spațiile comerciale de la metrou.

„PNL l-a dat afară pe Ștefan Paraschiv, omul care a pus «ranga» pe cartelul de la metrou.

De ce să se lupte PNL cu mafia din subteran? Și ei, și PSD-ul au coabitat cu ea zeci de ani.Așa că l-au schimbat din funcție pe directorul general al Metrorex, Ștefan Paraschiv. În ultimele zile de mandat, Paraschiv a mai făcut curățenie. 15 spații comerciale (din 23) au fost dezafectate în stațiile Piața Victoriei 1 și 2. Restaurația vine în forță. Asta înseamnă reformă în viziunea USL2-ului care ni se pregătește”, a scris Drulă, pe Facebook.

PNL l-a dat afară pe Ștefan Paraschiv, omul care a pus "ranga" pe cartelul de la metrouDe ce să se lupte PNL cu mafia...

Publicată de Cătălin Drulă pe Miercuri, 17 noiembrie 2021

Spotmedia.ro a solicitat Metrorex să comunice motivele pe care Consiliul de Administrație și-a fundamentat revocarea din funcție a lui Ștefan Paraschiv. Reprezentații serviciului de Comunicare al Metrorex au precizat că trebuie să solicitpm în scris aceste detalii.

Am cerut detalii și vom reveni, dacă instituția ne va comunica informații relevante.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇