Mariupol este un oraş al fantomelor, cu 22.000 de morţi, spune un consilier

Mariupol este un oraş al fantomelor, cu 22.000 de morţi, spune un consilier

”Mariupol este acum un oraş al fantomelor”, a declarat un consilier al primarului oraşului-port ucrainean, Petro Andriuşcenko.

El crede că cel puţin 22.000 de locuitori au fost ucişi în trei luni de război, dar CNN precizează că nu a putut verifica dacă cifra este reală.

Andriuşcenko a spus că procesul de îngropare a morţilor a fost complicat după ce oficialii ruși au obligat rudele să înregistreze un videoclip în care să spună că decedatul a fost ucis de armata ucraineană.

Mariupol este un oraş aruncat înapoi în Evul Mediu. ”Este absolut întuneric în interiorul oraşului. Singurele lumini sunt de la trupele ruse şi de la patrule ruseşti. Peste tot este miros de moarte şi miros de foc”, a relatat oficialul.

ADVERTISING

Ziua 91 de război în Ucraina - desfăşurarea evenimentelor

Locuitorii nu se pot deplasa liber, fiind necesare permise speciale pentru orice mişcare în interiorul oraşului, a mai declarat el.

Mariupol a fost în centrul unei bătălii feroce, de luni de zile, între forţele guvernamentale ucrainene şi soldaţii Moscovei alături de luptătorii pro-ruşi.

A căzut oficial în mâinile forţelor ruse vineri, când s-a predat şi ultimul grup de luptători de la oţelăria Azovstal, în care ţinuseră piept asaltului timp de câteva săptămâni.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇