Incident cu scăpări de clor la centrala de la Cernavodă: Un angajat a fost transportat la spital

Incident cu scăpări de clor la centrala de la Cernavodă: Un angajat a fost transportat la spital

Probleme pe platforma CNE Cernavodă: din cauza unei defecțiuni, au avut loc ”ușoare scăpări de clor” în stația de clorinare.

Problema a fost imediat remediată, potrivit unui comunicat de presă al Nuclearelectrica.

”SN Nuclearelectrica SA anunță faptul că în data de 15.06.2021, pe platforma CNE Cernavodă, în afara instalației nuclearo-electrice (zonă non-radiologică), la stația de clorinare, au avut loc ușoare scăpări de clor că urmare a defectării unui recipient de clor.

Situația a fost remediată imediat conform procedurilor aplicabile, iar spațiul de lucru ventilat”, conform sursei citate.

ADVERTISING

În schimb, un angajat a fost transportat la spital, dar se află în afara oricărui pericol:

”Un lucrător care efectua proceduri specifice la stația de clorinare și care se află în incintă la momentul defectării, a fost transportat la spital pentru investigații, fiind în afară oricărui pericol”.

Nuclearelectrica mai punctează că evenimentul nu a avut impact asupra securității nucleare, protecției mediului și populației.

În fine, acest incident nu a afectat operarea unităților de la CNE Cernavodă.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇