Înainte să-și dea demisia, șeful Poliției l-a exilat pe cel mai bun criminalist din București pentru 6 luni în Harghita

Înainte să-și dea demisia, șeful Poliției l-a exilat pe cel mai bun criminalist din București pentru 6 luni în Harghita

Adjunctul şefului Poliţiei Capitalei, comisarul Radu Gavriş (foto), a fost detaşat la Poliţia Judeţeană Harghita pe o perioadă de şase luni, a anunţat marţi Poliţia Română.

Decizia a fost luată de şeful Poliţiei Române, Liviu Vasilescu, înainte ca acesta din urmă să îşi dea demisia.

Șeful Poliţiei Române și-a dat demisia, dar nu admite că a greșit când s-a întâlnit cu clanul Duduianu

Inspectorul general adjunct chestorul de poliţie Eduard Mirițescu a trecut temporar la comanda Poliţiei Române până la numirea unui ofiţer care să preia această calitate, după cum a anunțat ministrul Vela.

De asemenea, comisarul-şef de poliţie Viorel Mihăiţă, director al Unităţii Centrale de Analiză a Informaţiilor, a fost numit, la cerere, să îndeplinească atribuţiile funcţiei de director al Direcţiei Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţe Operative.

ADVERTISING

Chestorul Eduard Mirițescu, numit interimar la șefia Poliției Române

"Cu data de 1 septembrie 2020, prin dispoziţia inspectorului general al Poliţiei Române, comisarul-şef de poliţie Viorel Mihăiţă, director al Unităţii Centrale de Analiză a Informaţiilor, a fost numit, la cerere, să îndeplinească atribuţiile funcţiei de director al Direcţiei Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţe Operative.

Cu aceeaşi dată, prin dispoziţia inspectorului general al Poliţiei Române, comisarul-şef de poliţie Gavriş Radu Emilian, prim-adjunct al directorului general al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, a fost detaşat să îndeplinească atribuţiile funcţiei de adjunct al inspectorului şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Harghita, pe o perioadă de 6 luni. Atribuţiile sale în cadrul unităţii teritoriale vor fi pe linie de investigaţii criminale", se arată într-un comunicat al IGPR transmis AGERPRES.

ADVERTISING

Poliția Capitalei pusă în genunchi în fața interlopilor de șeful Bogdan Berechet

Unul dintre cei mai reputați polițiști din România

Radu Gavriş a condus Serviciul Omoruri din Poliţia Capitalei.

În ianuarie 2018, ministrul de Interne de la acea vreme, Carmen Dan, îi cerea lui Radu Gavriş să facă "un pas în spate", după ce acesta declarase într-un interviu că modificarea Codului penal va duce la situaţii revoltătoare: ca un suspect de pedofilie să fie prezent la audierea victimei ori ca violatori şi criminali să nu fie pedepsiţi, pentru că imaginile filmate de camerele de supraveghere nu pot fi folosite de anchetatori.

ADVERTISING

Radu Gavriș este unul dintre cei mai reputați polițiști din țară și a lucrat la anchete grele, ca șef al Serviciului Omoruri.

A anchetat și cazuri cu încărcătură politică, așa cum ar fi moartea lui Bogdan Gigină, incendiile de la Giulești și Colectiv, polițistul pedofil, cazul Burnei, cazul Caracal.

El s-ar fi asigurat recent și că legăturile de nivel înalt ale clanurilor interlope cu șefi din Poliție sunt neutralizate, pentru a putea duce la bun sfârșit ancheta în cazul asasinării lui Emi Pian.

Urmează răzbunarea lui Emi Pian? Politicienii își cumpără voturi cu bani de la clanurile de interlopi. Cu complicitatea poliției

Reacție la cald:

https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=3516845528347596&id=1821824947849671&xts[0]=68.ARAIkryooGpe4y3vonKe4f18Nq2pLBRdZoWnD91e2N4otmiDs4-2wB7QbmZuL30sHNSLOCrPo4nq3ZlE-20oEcOI_nHJrqTBaAgawrf4GCvLDDDFHwDCmegF8mICu50bm7-kQ89olofHZX5c_8PSpWet6epihexgXpQISWoe3yViht1CVJK1gGFY_gcue0NEe7zwtzd4aY76ZcdcUUtL9yYwW58oGmxGgbaX-CDygruSdu7v8IHcl2Uj-YmlO9MT5HHVSFC-3FZ5SyjobV9Yt2Umq0jvBHgrqS-YSPj_Hd9Lc0_J0rTYlwln89Z6lRS36xwnrXKPmPe91oAj-AbXsEMu&tn=-R

Radu Gavriș, omul caruia nu-i scapă niciun criminal, despre Bucurestiul însangerat și realitatea care nu e film polițist


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇