Cum încearcă Elveția să-și relanseze campania de vaccinare, care s-a oprit la 60%

Cum încearcă Elveția să-și relanseze campania de vaccinare, care s-a oprit la 60%

Elveţia speră să crească rata relativ scăzută a vaccinării împotriva coronavirusului cu o serie de noi iniţiative, care vor costa aproape 100 de milioane de euro.

O săptămână naţională de vaccinare va avea loc în perioada 8-14 noiembrie, a anunţat miercuri guvernul de la Berna. Până în prezent, puţin sub 61% din totalul populaţiei a fost complet vaccinată. În schimb, în ţara vecină Germania procentajul este de peste 65%.

Iniţiativa de vaccinare include o campanie de informare care vizează toate mass-media naţionale şi finanţarea pentru centre de vaccinare mobile.

ADVERTISING

Persoanele care nu s-au decis sau care au îngrijorări cu privire la vaccinare urmează să beneficieze de consultări individuale acordate de profesionişti din domeniul medical.

Guvernul a alocat aproape 100 de milioane de franci elveţieni pentru acest program.

Cu toate acestea, ideea ministrului Sănătăţii, Alain Berset, de a recompensa persoanele care îi conving pe alţii să se vaccineze cu un voucher în valoare de 50 de franci, să fie folosită, de exemplu, într-un restaurant, a fost respinsă din cauza nivelului scăzut de sprijin în cantoane.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇