Opt mari companii de asigurări au făcut o alianţă pentru a accelera tranziţia la o economie cu emisii zero

Opt mari companii de asigurări au făcut o alianţă pentru a accelera tranziţia la o economie cu emisii zero

Opt dintre cele mai mari companii de asigurări şi reasigurări din lume au lansat o alianţă pentru a contribui la accelerarea tranziţiei către o economie cu emisii nete zero.

Companiile, între care se află cele mai mari trei companii de asigurări din Europa în funcţie de primele subscrise, Allianz, AXA şi Generali, au anunţat că Net-Zero Insurance Alliance (NZIA) va lucra pentru a duce portofoliile subscrise către emisii nete zero de gaze cu efect de seră până în 2050, transmite Reuters.

Iniţiativa survine în timp ce asigurătorii sunt supuşi unor presiuni tot mai mari pentru a anunţa cum intenţionează să elimine carbonul din afacerile lor, pe fondul apelurilor în creştere de a opri subscrierile şi investiţiile în proiecte pentru carburanţi fosili.

ADVERTISING

Fiecare dintre companii va stabili individual obiective intermediare, la fiecare cinci ani. În plus, va raporta anual progresele în cooperare cu autorităţile din domeniul concurenţei, au declarat membrii NZIA.

"Cu această nouă Alianţă de Asigurări Nete-Zero, creştem ambiţia climatică în continuare", a declarat Thomas Buberl, director general al Grupului AXA, care conduce NZIA.

Membrii NZIA, care includ şi Aviva, Munich Re, SCOR, Swiss Re şi Zurich Insurance Group, vor stabili criterii de subscriere pentru cele mai mari activităţi de carbon din portofoliile de subscriere şi vor oferi soluţii pentru tehnologii cu emisii reduse şi emisii zero.

ADVERTISING

Acestea vor include, de asemenea, criterii de risc emisii nete-zero şi pentru decarbonizare în cadrul gestionării riscurilor.

Alianţa, anunţată pentru prima dată în aprilie, a fost prezentată de CEO-ul Generali, Philippe Donnet, la Summit-ul G20 privind clima, care a avut loc duminică, la Veneţia.

Mulţi dintre principalii asigurători din Europa au adoptat deja politici favorabile climatului. Luna trecută, Generali s-a angajat să atingă neutralitatea carbonului în portofoliul său direct de investiţii până în 2050.

ADVERTISING

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇