Fondurile din Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă ar putea fi accesate şi de ONG-uri sau companii

Fondurile din Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă ar putea fi accesate şi de ONG-uri sau companii

Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea afirmă că „titularii de reformă” – cunoscuţi în proiectele europene drept „beneficiari de proiect”, cei care vor putea accesa fonduri prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) – ar putea fi şi organizaţii neguvernamentale sau companii.

„Am decis să fie şi entităţi private care să-şi asume parte din aceste ţinte, că vorbim de ONG-uri, că vorbim de companii, vedem.

Dacă eu îmi propun, de pildă, să am trasee ecologice în munţi şi nu găsesc Consilii Judeţene sau primării dornice, pot să vorbesc cu nişte ONG-uri care îşi asumă, care au proiecte, care au parteneriate cu Romsilva, cu cine are terenurile, să le dau lor bani pentru chestiunea asta.

ADVERTISING

Am primit idei excelente de la ONG-uri”, a declarat Cristian Ghinea într-un interviu acordat Europa Fm. 

Bani din PNRR pentru împăduririUna dintre reformele pe care le vom propune Comisiei pentru a fi cuprinse în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) se referă la împăduriri, și în special la crearea de perdele forestiere. Am ajuns la un consens în urma discuțiilor tehnice interministeriale și a celor cu reprezentanții societății civile pentru a crește alocarea bugetară pentru acest domeniu la un miliard de euro.Vom aloca acești bani după ce vom face mai întâi o reformă a legislației în domeniu, pentru că acesta este obiectivul PNRR, să genereze în primul rând reforme. În acest moment, legislația din România este atât de încâlcită încât eforturile de până acum s-au blocat de cele mai multe ori în birocrație și legi contradictorii. Nu era niciodată clar cine trebuie, cine poate și cine are voie să facă împăduriri. Și mereu ieșea fie nimeni, fie mai mulți care se călcau pe picioare și atunci nu făcea nimeni. Ăsta este unul dintre motivele pentru care noi, ca stat, am avut o performanţă absolut catastrofală în ultimii 15 ani, s-au plantat 50 de hectare de perdea forestieră. Iar unii dintre primarii care au făcut chestia asta au fost amendaţi de instituţii ale statului pentru că nu au respectat nu ştiu ce normative.După lămurirea legislativă, punem la dispoziție banii, etapizat, pe ani, pe care îi pot folosi oricare dintre instituțiile care pot livra aceste ținte de etapă – de exemplu, împădurirea a 10.000 de hectare pe an. Nu alocăm banii unei singure entități, cum se face în logica fondurilor europene clasice. PNRR ne dă flexibilitatea de a da acești bani oricărei instituții care poate implementa reforma vizată. Fie că e vorba de ministerul X , Y sau agenția Z. Cine livrează obiectivul asumat primește banii direct în buget. Plătim performanța, o abordare la care administrația de stat mai ales trebuie să se obișnuiască rapid.

Posted by Cristian Ghinea on Friday, February 19, 2021

El a dat un exemplu în acest sens, construirea drumului care în proiect se numeşte Via Trasilvanica, drum de o mie de kilometri, destinat traseelor de biciclete, care ar urma să plece din Maramureş şi să ajungă în Banat.

”E o tendinţă la ministere să zică: Dă-mi mie banii, fac eu tot! Şi am vrut să descurajez foarte explicit chestia asta. Deci ministerele sunt doar cele care reglementează, care schimbă legislaţia, nu trebuie să cheltuie ele bani singure ”, a mai explicat Cristian Ghinea.

ADVERTISING

Citește și:

Ghinea va cere de la UE un miliard de euro pentru împăduriri


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇