Coco Gauff, numărul 4 mondial şi laureata US Open 2023, s-a calificat în premieră în semifinalele turneului Australian Open, după ce a învins-o greu, în trei seturi, 7-6 (8/6), 6-7 (3/7), 6-2, pe ucraineanca Marta Kostiuk (37 WTA), într-o partidă disputată marţi la Melbourne.
Gauff, în vârstă de 19 ani, s-a impus după mai mult de trei ore de joc, iar în penultimul act o va înfrunta câştigătoarea meciului dintre belarusa Arina Sabalenka, numărul 2 mondial şi deţinătoarea trofeului, şi cehoaica Barbora Krejcikova.
Kostiuk a condus în primul set cu 5-1, a ratat două mingi de set, iar Gauff s-a impus în cele din urmă în tiebreak. Gauff a avut, la rândul său, 4-2 şi 5-3 în actul secund, dar Kostiuk a câştigat setul în tiebreak, pentru ca în decisiv americanca să încline balanţa.
Reprezentanta Statelor Unite a câştigat marţi al 12-lea său meci consecutiv în Marele Şlem, după ce în luna septembrie a cucerit trofeul la Flushing Meadows.
De la debutul sezonului 2024, Coco Gauff este neînvinsă în 10 partide disputate în circuit, reuşind să-şi apere titlul la Auckland (Noua Zeelandă), la începutul acestei luni.
Ea se pregăteşte acum să dispute a treia sa semifinală de Grand Slam, în trei turnee majore diferite. Ea a atins finala la Roland Garros în 2022 (unde a fost învnsă de poloneza Iga Swiatek), iar apoi a cucerit trofeul la US Open, anul trecut, după o finală câştigată în trei seturi în faţa belarusei Arina Sabalenka.