Un jucător din Ligue 1 a amenințat că se aruncă în gol de la 100 de metri înălțime

Un jucător din Ligue 1 a amenințat că se aruncă în gol de la 100 de metri înălțime
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Jucătorul francez Alexis Beka Beka de la Nice se urcat pe un pod de pe o autostradă și a amenințat că se aruncă în gol de la 100 de metri înălțime.

Mijlocașul în vârstă de 22 de ani a ajuns vineri dimineața pe podul Magnan de pe autostrada A8 din Nisa, potrivit BFM TV.

El a stat câteva ore pe marginea podului și a amenințat că se va arunca în gol de la 100 de metri.

La fața locului au ajuns Poliția, Jandarmeria, o ambulanță și un negociator. Până la urmă, pompierii au fost cei care l-au convins să se răzgândească.

ADVERTISING

El s-a despărțit recent de iubita sa și acesta ar fi motivul pentru care amenința că se aruncă.

Alexis Beka Beka a revenit în vara anului trecut la Nice, fiind adus cu 12 milioane de euro de la Lokomotiv Moscova.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇