Un fost campion mondial la box s-a alăturat unui batalion de apărare ucrainean

Un fost campion mondial la box s-a alăturat unui batalion de apărare ucrainean
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Fostul campion mondial de box Vasil Lomaşenko a anunţat, duminică, într-o postare pe Facebook că va participa la luptele cu armata rusă, care a lansat o ofensivă militară în această ţară, alăturându-se unui batalion de apărare de lângă Odesa, informează cotidianul L’Equipe.

După patru zile de la lansarea ofensivei militare în Ucraina, numeroşi sportivi ucraineni s-au alăturat ţării lor pentru a lupta în faţa invaziei. După tenismanul Serghei Stahovski, foştii boxeri Vitali şi Vladimir Kliciko sau fostul campion mondial al greilor Olexandr Usik, Vasil Lomaşenko s-a alăturat şi el forţelor ucrainene de apărare a ţării.

ADVERTISING

Lomaşenko, fost campion mondial WBA şi WBO la categoria uşoară, a postat o fotografie în uniformă militară pe contul său de Facebook.

"Batalionul de apărare teritorială din Belgorod-Dnestrovski (din apropiere de Odesa) a fost format şi armat. Boxerul Vasil Lomaşenko face parte din el", a scris fostul boxerul în postarea sa.

Lomaşenko (34 ani) a cedat centura mondială în octombrie 2020 în faţa lui Teofimo Lopez. De atunci, pugilistul ucrainean a câştigat două meciuri şi, conform ESPN, el este în negocieri pentru un nou meci pentru titlu, cu australianul George Kambosos, care a recuperat titlurile WBA, IFB şi WBO de la Lopez în noiembrie.

Білгород-Дністровський батальйон територіальної оборони сформований та озброєний. У теробороні боксер Василь Ломаченко,...

Publicată de Vasiliy Lomachenko / Василий Ломаченко pe Duminică, 27 februarie 2022

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇