Austriecii, convinși că au doar 10% șanse de a elimina Italia de la EURO 2020

Austriecii, convinși că au doar 10% șanse de a elimina Italia de la EURO 2020
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Selecţionerul Austriei, Franco Foda, a declarat că în faţa Italiei, echipa „cea mai impresionantă” de până acum la EURO 2020, echipa sa are „10 la sută şanse” pentru a câştiga meciul din optimile de finală, programat sâmbătă seara pe stadionul Wembley din Londra (22:00), informează AFP.

La rândul său, selecţionerul italian Roberto Mancini nu a subestimat echipa Austriei, apreciind că poate pune probleme adversarilor săi.

"Să joci pe Wembley trebuie să fie o plăcere. Când joci fotbal, nu poţi să-ţi doreşti decât să joci pe stadioane ca acesta, un templu al fotbalului cum este Wembley, pe care trebuie să-l respecţi şi să joci bine. Sunt sigur că jucătorii mei o vor face. Dar Austria este o echipă excelentă, cu jucători fizici, tehnici şi este foarte agresivă. Nu este simplu să joci contra ei. Trebuie să fim pregătiţi", a spus antrenorul "Squadrei Azzurra".

ADVERTISING

Antrenorul german Franco Foda a precizat, la rândul său, că "echipa Austriei a realizat deja ceva unic, calificându-se pentru faza optimilor, dar acum suntem concentraţi pe acest meci şi vrem să facem totul pentru a merge mai departe. Vrem categoric să mergem la Munchen (pentru sferturile de finală). Am căpătat multă încredere după victoria cu Ucraina (1-0), dar suntem total concentraţi pe meciul cu Italia. Sunt sigur că vom face un meci bun", a spus el.

"Suntem buni la jocul de posesie, suntem bine organizaţi. Avem multe atuuri, chiar dacă suntem consideraţi outsideri. Dar, chiar dacă avem doar 10 la sută, cu 10 la sută putem merge mai departe", a mai adăugat tehnicianul german în conferinţa de presă dinaintea partidei.

ADVERTISING

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!