Președintele Sloveniei: UE subestimează emoțiile din Balcanii Occidentali

Președintele Sloveniei: UE subestimează emoțiile din Balcanii Occidentali
Foto: Facebook Borut Pahor
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Abordarea geopolitică a Uniunii Europene faţă de Balcanii Occidentali nu este doar teritorială, ci şi emoţională, dar UE subestimează această dimensiune emoţională, a declarat preşedintele sloven Borut Pahor, într-un interviu acordat vineri agenţiei de presă sârbe Tanjug.

Încă o tentativă de schimbare a frontierelor în Balcanii Occidentali s-ar încheia într-un mod foarte conflictual, dar nu ar exista astfel de probleme în regiune dacă toate ţările din zonă ar adera simultan la UE, a opinat şeful statului sloven.

Pahor a spus că viitorul summit Brdo-Brijuni din Slovenia va conferi un impuls reluării dialogului Belgrad-Pristina, având în vedere că preşedintele sârb Aleksandar Vucic şi Vjosa Osmani, lidera autorităţilor autonome de la Pristina, se vor întâlni pentru prima oară.

Întrebat de către Tanjug dacă declaraţia sa potrivit căreia Slovenia se opune schimbărilor de frontieră nu se contrazice cu faptul că a recunoscut aşa-zisa independenţă a Kosovo în 2008, Pahor a spus că înţelege punctul de vedere al Serbiei.

„Dar i-am spus de asemenea înainte prietenului meu, preşedintele Vucic, că trebuie să trăim în realitate după tragedia care s-a încheiat la sfârşitul anilor 1990, lăsându-ne cu graniţele pe care le avem acum. Noi am înţeles că tentativele de a le schimba au fost foarte dificile la acea vreme şi că o repetare a acestora, chiar dacă ar începe paşnic, s-ar sfârşi din nou într-un mod foarte conflictual”, a spus Pahor.

În interviul pentru Tanjug, preşedintele sloven a subliniat că Slovenia şi Serbia sunt aliaţi în eforturile de a asigura pacea, stabilitatea, securitatea şi bunăstarea oamenilor.

Preşedintele Borut Pahor a efectuat vineri o vizită la Belgrad, unde s-a întâlnit cu omologul său sârb Aleksandar Vucic, în pregătirea summitului Procesului Brdo-Brijuni, cei doi convenind că graniţele în Balcanii de Vest nu trebuie schimbate, potrivit agenţiei de presă slovene STA.

ADVERTISING

Cu această ocazie, preşedinţii sârb şi sloven au reafirmat relaţiile bune dintre ţările lor, exprimându-şi sprijinul pentru extinderea UE în Balcanii de Vest.

Preşedintele Borut Pahor va găzdui luni un summit al Procesului Brdo-Brijuni, la castelul Brdo de lângă Kranj, la nord-vest de Ljubljana, la care vor participa şi omologii săi din Croaţia, Albania, Muntenegru, Kosovo, Macedonia de Nord şi Serbia, precum şi trio-ul care prezidează Bosnia-Herţegovina.

Reuniunea, care marchează a 10-a aniversare a iniţiativei, va reafirma ataşamentul acestor ţări pentru aderarea la UE, notează sâmbătă publicaţia Slovenia Times.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇