Patru persoane au murit, iar alte patru au fost rănite într-un accident de circulaţie produs în noaptea de miercuri spre joi, între localităţile Zăuan şi Ip din Sălaj.
„Din primele cercetări efectuate la faţa locului, la data de 9 iulie, ora 00:20, pe Drumul Naţional 19 B, între localităţile Zăuan şi Ip, pe direcţia de deplasare Ip-Zăuan, pe un sector de drum în aliniament, un bărbat, în timp ce conducea un autoturism, a efectuat o manevră de depăşire neregulamentară peste marcajul longitudinal simplu continuu a unui alt autoturism şi a intrat în coliziune frontală cu o maşină care circula pe direcţia Zăuan-Ip, condusă de un bărbat din judeţul Bihor.
În urma evenimentului a rezultat decesul a patru persoane, dintre care cei doi şoferi şi două persoane din maşina care a efectuat depăşirea", se arată într-un comunicat de presă remis de purtătorul de cuvânt al IPJ Sălaj, Maria Cristea.
Conform sursei citate, alte patru persoane, câte două din fiecare autoturism, au fost rănite grav.
Toate cele opt victime au fost încarcerate, la faţa locului intervenind câte o autospecială de la Garda de Pompieri Nuşfalău şi Secţia de Pompieri Şimleu Silvaniei, o autospecială de descarcerare şi 11 ambulanţe, potrivit informaţiilor furnizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sălaj.
Totodată, a fost activat Planul roşu de intervenţie. Cei patru răniţi au fost transportaţi, de către echipajele de ambulanţă, la UPU SMURD Zalău.