Nouă tone de substanţe periculoase pentru mediu au fost descoperite de poliţiştii de frontieră într-un automarfar sosit din Turcia în Portul Constanţa.
Garda de Coastă a transmis vineri, într-un comunicat de presă, că în data de 11 martie, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă împreună cu lucrătorii vamali din cadrul Biroului Vamal Constanţa Sud şi reprezentanţi ai Gărzii de Mediu – Comisariatul Judeţean Constanţa, în baza unor informaţii, au făcut, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, un control în Portul Constanţa Sud Agigea, asupra mărfurilor dintr-un automarfar, sosit din Turcia.
"În urma controlului, au fost descoperite 1.300 butelii ce conţin nouă tone gaze periculoase pentru mediu, cu potenţial distrugător asupra stratului de ozon, substanţe care sunt interzise pe teritoriul României şi al Uniunii Europene", se arată în comunicat.
Buteliile cu gaz, în valoare de aproximativ 900.000 de lei, împreună cu ansamblul rutier, au fost sigilate de către autorităţile vamale.
Poliţiştii de frontieră fac cercetări sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de transportul şi tranzitul de substanţe şi preparate periculoase.